Hollande, la Ghimbav: Este un proiect de dimensiune europeană; are vocația să consolideze industria apărării în Europa

Președintele Franței, Francios Hollande, a declarat, marți, la fabrica Airbus Helicopters de la Ghimbav, că acesta este un proiect de dimensiune europeană care vine să consolideze industria apărării în Europa.

„Este un proiect de dimensiune europeană deoarece are de asemenea vocația să consolideze industria apărării în Europa. Este ceea ce dorim să facem și ceea ce doresc să propun peste câteva zile la summitul de la Bratislava. Trebuie să avem o cooperare (…) pentru a putea să dăm Europei condițiile pentru a avea o politică europeană de apărare”, a spus Hollande, într-o declarație comună cu premierul Dacian Cioloș.