Expoziție de pictură Paul Surugiu – Fuego în Sala ”Vasile Pogor” a Primăriei

Asociaţia Art by Fuego, în parteneriat cu Primăria municipiului Iași, organizează vineri, 23 septembrie, de la ora 17.00, expoziția de pictură a artistului Paul Surugiu – Fuego, ce poartă denumirea ”Parfumuri de altădată”. Evenimentul va avea loc în Sala ”Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu (sediul Primăriei municipiului Iași).  În luna octombrie a anului 2015, Paul Surugiu – Fuego lansa proiectul ”Art by Fuego – Artă pentru suflet”, o inițiativă care-și propune să sprijine marii artiști ai României, ajunși, din diverse motive, într-o situație dificilă, dar și tinerele talente. Astfel, majoritatea fondurilor obținute din vânzarea picturilor realizate de Paul Surugiu merg către artiștii consacrați ai României, dar și către tinerii care bat la porțile afirmării. În opt luni, proiectul a făcut numeroase fapte deosebite, ajutând peste 60 de cazuri, printre care amintim artiști mari precum Ilie Micolov, Lucky Marinescu, Cornel Constantiniu, Aimee Iacobescu, Anca Pandrea, Elisabeta Preda, Petru Demetru Popescu, Ioan Voicu, Ileana Constantinescu, Floarea Ionița, Dan Hatmanu, Gheorghe Urschi, Tudorel Filimon. ”Vreau să aduc parfumurile de altădată în orașul cultural care mi-a purtat de atâtea ori pașii prin poezia lui Eminescu, prin poveștile lui Creangă, prin fața Teatrului Național sau în Copoul cu teii lui misterioși. Proiectul acesta are în prim plan arta și ajutorarea artiștilor pe care-i iubesc și pe care-i stimez. Pictura mă împlinește, simt că mă deconectează de toată nebunia și vă încurajez și pe voi să faceți altceva atunci când aveți timp. Nu sunt cine știe ce talent, eu știu doar atât, că am pus suflet în nașterea operelor mele și că mă pot mândri cu niște timp investit cu folos. Cu pictura asta pot naște lumi noi, culori noi și știu că la un moment dat una dintre creațiile mele va sta pe un perete și va fi admirată, nu neapărat pentru frumusețea ei, ci pentru sinceritatea și pasiunea puse în realizarea ei”, a declarat Paul Surugiu – Fuego. Intrarea se face pe bază de invitație, acestea putând fi procurate, în limita locurilor disponibile, sunând la numerele de telefon 0744205937 sau 0748977521. Pentru detalii, cei interesați pot accesa adresa www.artbyfuego.ro, dar și paginile de Facebook Art by Fuego și Paul Surugiu – Fuego. (E.M.)