Alianța pentru Educație Științifică cere înființarea unui muzeu național al științei

Alianța pentru Educație Științifică solicită înființarea unui muzeu național al științei într-o scrisoare deschisă adresată premierului Dacian Cioloș și ministrului Educației, Mircea Dumitru.

În opinia reprezentanților alianței, numărul muzeelor din țara noastră este insuficient, situația fiind „critică” chiar și în București.

„În acest context, punerea în aplicare a prevederilor articolului 358 din Legea Educației 1/2011 (actualizată) cu privire la înființarea Muzeului Național al Științei devine imperioasă”, afirmă reprezentanții alianței, care consideră că un astfel de proiect poate fi o investiție care contribuie la transformarea în realitate a scenariului specialiștilor de a atinge un nivel de creștere economică de 2,7 — 2,95% în perioada 2015-2025 (în loc de 2%, potrivit estimărilor oficiale curente).

Totodată, alianța este de părere că înființarea unei astfel de instituții ar atrage o multitudine de beneficii: oferirea unui suport educațional direct școlilor din București și din zonele limitrofe, încurajarea dezvoltării unei rețele naționale de centre de știință, alfabetizarea științifică a populației, crearea unui obiectiv turistic major, posibilitatea de a atrage investiții semnificative în educație, provenind din fonduri europene.

Printre semnatarii scrisorii deschise se numără Alexandru Toma Pătrașcu, directorul Bucharest Science Festival, acad. dr. Nicolae-Victor Zamfir, director general al Institutului Național de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, dr. Ciprian Fartușnic, director general al Institutului de Științe ale Educației, prof. dr. Adina Magda Florea, decan al Facultății de Automatică și Calculatoare, Universitatea Politehnica din București, prof. dr. Mircea Miclea, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea Babeș-Bolyai.(Agerpres)