Spitalul Regional de Urgențe de la Iași va fi construit în zona Moara de Vânt

În urma analizei efectuate de autoritățile locale împreună cu reprezentanții Ministerului Sănătății (MS) s-a decis ca viitorul Spital Regional de Urgențe (SRU) de la Iași să fie construit, în cele din urmă, în zona Moara de Vânt, pe un teren aflat în proprietatea municipalității. Anunțul a fost făcut miercuri, 28 septembrie, de primarul Mihai Chirica, într-o conferință de presă care a avut loc la Palatul Roznovanu. ”Primăria municipiului Iași a trimis în cursul zilei de astăzi autorităților centrale, respectiv Ministerului Sănătății, întreaga documentație cu privire la amplasamentul final pe are urmează să fie construit Spitalul de Urgențe de la Iași. Este vorba despre un teren situat în zona Moara de Vânt, aflat în proprietatea publică a municipiului Iași, întabulat, și care nu face obiectul revenicărilor din partea unor persoane fizice sau juridice. Terenul are acces la utilități, precum și la drumul național și la Aeroport, dovedindu-se, din acest punct de vedere, soluția optimă pentru construcția unei unități spitalicești”, a declarat Mihai Chirica, care a adăugat că anunțul final privind amplasamentul viitorului Spital Regional de Urgențe de la Iași urmează să fie făcut în zilele următoare de către reprezentanții Guvernului. După ce, timp de mai mulți ani, autoritățile locale au propus drept amplasament pentru Spitalul Regional de Urgențe cinci locații, respectiv Şos. Păcurari – Zona şes Bahlui (complex ERA), Şos. Păcurari – Zona Antibiotice, Zona Moara de Vânt, Zona Trei Fântâni și Zona Spital ”Sf. Spiridon”, în final, reprezentanții Primăriei s-au decis pentru două dintre acestea, este vorba despre un teren din zona Moara de Vânt și un altul situat în Copou, pe strada Viticultori. ”Având în vedere că o parte din suprafața amplasamentului din zona Viticultori face obiectul unor revendicări s-a luat decizia ca locația finală să fie cea din zona Moara de Vânt”, a precizat primarul Mihai Chirica. În luna iunie, proiectul privind construcția Spitalului Regional de Urgențe de la Iași a fost preluat de Ministerul Fondurilor Europene (MFE), prin Programul de Infrastructură Mare. În acest sens, la nivelul MFE a fost selectată o firmă care să realizeze studiul de fezabilitate al proiectului, document care va trebui să fie finalizat până la sfârșitul lunii septembrie a acestui an. ”În urma analizei studiului de fezabilitate urmează să fie ales și amplasamentul viitorului Spital Regional de Urgențe de la Iași, după care, începând din luna octombrie a acestui an vor începe demersurile în vederea asigurării finanțării pentru acest obiectiv”, a precizat primarul Mihai Chirica. Potrivit proiectului tehnic, SRU de la Iași va avea o suprafață utilă de 57.161 metri pătrați, un regim de înălțime de 2S+P+4E și un număr total de 786 de paturi. În ceea ce privește finanțarea, aceasta urmează să fie asigurată din fonduri europene, prin intermediului Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020. Suma totală, estimată pentru construcția tuturor celor trei viitoare spitale regionale de urgență (de la Iași, Cluj și Craiova) este de 320 milioane de euro. Dotările celor trei unități spitalicești, în valoare de 150 de milioane de euro, vor fi asigurate din fondurile Băncii Mondiale (BM). (E.M.)