Dîncu: Săptămâna aceasta, sper, Guvernul va adopta Strategia națională de dezvoltare teritorială

 

Guvernul ar putea adopta în această săptămână Strategia națională de dezvoltare teritorială, a anunțat vicepremierul Vasile Dîncu, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, la conferința „Orașul meu în Europa noastră”, organizată luni la București.

„Săptămâna aceasta, sper, Guvernul va adopta Strategia națională de dezvoltare teritorială. Cred că această strategie este un adevărat proiect de țară și această strategie va direcționa, va constitui un cadru foarte important pentru dezvoltarea orașelor în viitor, un cadru strategic important, un cadru care ajută la prioritizarea investițiilor, un ghid pentru dezvoltarea României în următorii 25 de ani”, a declarat Vasile Dîncu.

Vicepremierul a spus că la nivelul ministerului pe care îl conduce sunt derulate activități care să sprijine implementarea dezvoltării durabile în orașele din România. Totodată, el a vorbit despre suma de 1,2 miliarde de euro disponibilă în acest moment pentru dezvoltarea urbană a centrelor de județ.

„Dar, dacă calculăm pe întreg polul în exercițiul 2014 — 2020, putem să observăm că avem 4,8 miliarde de euro și asta este o sumă mult mai mare față de exercițiul financiar trecut. Asta înseamnă că (…) orașele au un rol din ce în ce mai important”, a afirmat Dîncu.

Potrivit acestuia, „orașele cresc”, dar „nu se dezvoltă”. „Să fim foarte sinceri, încă suntem în faza în care orașele cresc, orașele nu se dezvoltă. Dar cresc continuu și acesta este un mare pericol pentru calitatea vieții oamenilor. Încă (…) avem o lipsă de creativitate în dezvoltarea orașelor. Cred că există și o angoasă pe care o simțim cei care locuim în orașe, o angoasă legată de următorul lucru. Viitorul poate fi tot mai greu de prevăzut în această perioadă”, a explicat Vasile Dîncu.

Vicepremierul a afirmat că există și o serie de slăbiciuni ale politicilor urbane din România.

„Avem o serie de slăbiciuni ale politicilor urbane din România, în primul rând nu avem specialiști. Cele mai multe orașe din România nu au specialiști în dezvoltare, nu au servicii de planificare. După 1989 ne-am închipuit că totul se poate dezvolta natural, că vom avea o creștere naturală. Or, lipsa planificării este cel mai important lucru. Marile orașe nu au oameni, încearcă acum reședințele de județ să-și caute urbaniști”, a precizat Dîncu.