Şase cetăţeni afgani, opriţi la frontiera de nord a României

Poliţiştii de frontieră au depistat şase cetăţeni afgani, patru bărbaţi, o femeie şi un copil, în vârstă de patru ani, care au încercat să treacă ilegal frontiera din Ucraina în România, pentru a ajunge într-un stat din vestul Europei. În data de 20 octombrie a.c., în jurul orei 14.30, un echipaj format din poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Darabani – I.T.P.F. Iaşi a observat  un grup de persoane, care se deplasa pe jos, peste câmp, dinspre Ucraina spre România. Imediat, poliţiştii de frontieră au acţionat pentru reţinerea persoanelor în cauză şi conducerea lor la sediul sectorului, pentru continuarea cercetărilor. „În urma verificărilor specifice efectuate şi din declaraţii, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni afgani, patru bărbaţi, o femeie şi un copil, cu vârste cuprinse între 4 şi 31 ani, care au încercat să intre ilegal în România din Ucraina traversând râul Prut, cu scopul de a ajunge într-un stat din vestul Europei”, precizează reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi, într-un comunicat de presă. Poliţiştii de frontieră efectuează în cauză cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat, totodată fiind anunţate autorităţile de frontieră ucrainene, în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie. (E.M.)