Poeta Ileana Mălăncioiu, laureată cu Marele premiu al revistei Ateneu

Ileana Mălăncioiu, membru corespondent a Academiei Române, a primit în cadrul unei festivități desfășurate la Centrul de cultură și arte din Bacău, sămbătă seara, Marele Premiu ”George Bacovia” pe anul 2016 al revistei ”Ateneu”.

”Ileana Mălăncioiu este nu doar un poet și eseist de mare forță, dar ea împletește, într-o formulă personală, valoarea creației sale cu activismul gazetăriei ori în zona civică”, a spus în ”Laudațio”, prof. univ. dr. Vasile Spiridon.

În cadrul aceleiași manifestări, profesorului Nicolae Scurtu i-a fost înmânat Premiul Special, ”pentru valorificarea documentelor de istorie literară privind viața și opera poetului George Bacovia, aflate în arhivele românești”.

Adrian G. Romilă, din Piatra Neamț, a fost recompensat pentru activitatea din critica literară din ultimul an, timișoreanul Robert Serban a primit Premiul pentru poezie, iar scriitorul și gazetarul Ovidiu Dunăreanu, din Constanța, Premiul pentru Proză.

”Premiile Revistei Ateneu au devenit, de-a lungul celor aproape patru decenii de la prima ediție, o performanță aproape foarte rară în publicistica literară românească. Au fost recompensate, în timp, peste 170 de personalități din cultura românească. Omagiem astfel valoarea și răsplătim vechi și statornici colaboratori”, a declarat duminică, pentru AGERPRES, Carmen Mihalache, redactor șef al revistei.

Gala laureaților a fost prefațată vineri și sâmbătă de colocvii, comunicări și dezbateri la care au fost invitați oameni de cultură din Iași, București, Cluj-Napoca, Bacău, participanții abordând din ”unghiuri” inedite viața și opera poetului George Bacovia.

George Bacovia, distins în anul 1934 cu Premiul național, este apreciat de critica literară drept „cel mai ilustru reprezentant al simbolismului românesc”. Lirica sa, prin poezii reprezentative cum sunt ”Plumb”, ”Scântei galbene”, ”Lacustră”, ”Stanțe burgheze” exprimă nevroze și atitudini halucinante derulate în decorul dezolant al periferiei provinciale. Versurile sale sunt profund originale, creând așa-numita ”atmosferă bacoviană”.