Salonul de vinuri Vintest București 2016 reunește 17 producători, care expun 220 de vinuri

 

Salonul de vinuri Vintest București reunește, anul acesta, 17 producători români, care vor expune mai mult de 220 de vinuri de la crame autohtone cu renume, au anunțat marți organizatorii evenimentului.

„Anul acesta, la Vintest participă 17 producători, mai puțini decât anul trecut, dar cu un sortiment mai mare de vinuri, pe tematica evenimentului”, a declarat, marți, Lucia Pîrvu, expert degustător și organizatorul salonului de vinuri Vintest București.

Evenimentul, aflat la ediția a șasea, are loc în perioada 28 — 30 octombrie la Sala de Marmură, în cadrul Casei Presei Libere din București.

„Ne propunem ca prin acest salon să venim puțin mai aproape de consumatorul final, să-l educăm cu privire la consumul vinului autohton. Vorbim de vin cu denumire de origine controlată — DOC, vin cu indicație geografică — IG, vin varietal, dar mai important, este vorba de vinul nostru românesc”, a precizat Lucia Pîrvu.

Potrivit organizatorilor, în programul salonului Vintest de anul acesta au fost incluse și 3 pre-evenimente de degustare, realizate cu aportul producătorilor de vin și susținute de organizatorii salonului împreună cu profesori din cadrul USAMVB (Universitatea de Agricultură București). Acestea s-au adresat studenților, masteranzilor și seniorilor acestei instituții educaționale.

„Ne-am propus ca prin aceste pre-evenimente să oferim studenților facultății oportunitatea și cadrul formal de a interacționa la prima mână cu câteva dintre soiurile tradiționale celebre și de ce nu, să le trezim interesul de a interacționa și cu mai mulți producători la salonul de săptămâna aceasta”, a mai spus Lucia Pîrvu.

La rândul său, decanul Facultății Economie Agroalimentară și a Mediului din cadrul ASE București, Dan Boboc, a declarat, în cadrul conferinței de prezentare a evenimentului, că, în România, consumul de vin are o tradiție care trebuie continuată. El a reamintit, în acest context, că în România există o lege care obligă supermarket-urile să vândă produse românești în proporție de 50%, dar pentru vinuri nu era cazul, pentru că 90% din vinurile vândute sunt produse în România.

„Asta demonstrează că avem tradiție, că suntem consumatori. Consumul de vinuri este constant în România, de 22 — 24 de litri pe cap de locuitor, spre deosebire de alte țări, cum ar fi Franța, în care consumul este în scădere”, a explicat Dan Boboc.

Totodată, organizatorii anunță că, prin cumpărarea unui bilet, vizitatorii vor putea participa la una dintre degustările speciale din Biblioteca de Vinuri Autohtone. Degustările vor fi organizate pe toată durata evenimentului, într-un spațiu dedicat, iar participanții vor avea astfel posibilitatea de a afla mai multe informații despre vinurile unui producător direct de la experți în domeniu, ca oenologi sau somelieri, reprezentanții cramei.

„În plus, vizitatorilor li se vor pregăti multe alte surprize pe parcursul evenimentului. Toamna aceasta vizitatorii pot câștiga weekend-uri de vis, cine în restaurant cu specific românesc sau premii în vin”, mai anunță organizatorii.

Printre expozanții salonului de anul acesta se numără: Domeniile Sâmburești, Vinarte, Domeniile Anastasia, Crama Hermeziu, Casa de Vinuri Cotnari, Vincon România, Crama Rătesti, Crama 1000 de Chipuri, Domeniile Dealu Mare Urlați, Crama Dealul Dorului, Crama Histria, Cramele Cricova, SCDVV Pietroasa, SCDVV Bujoru, Crama Mennini, Cotnari, Domeniile Ostrov.

Organizatorii se așteaptă, anul acesta, la aproximativ 600 de vizitatori.