Prim-ministrul Pavel Filip l-a primit pe ambasadorul Ucrainei, Ivan Gnatîşin

Prim-ministrul Pavel Filip s-a întîlnit, astăzi, cu ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Ivan Gnatîşin, a relatat pentru MOLDPRES Biroul comunicare și relații cu presa al Guvernului.

Oficialii au discutat, cu acest prilej, despre stadiul actual şi perspectivele relațiilor bilaterale moldo-ucrainene.

De asemenea, a fost analizat nivelul realizării înțelegerilor convenite în cadrul întîlnirii recente dintre Premierul moldovean şi Președintele ucrainean, Petro Poroşenko.

O alta tema abordată, în cursul întrevederii, într-o manieră constructivă, a vizat interacţiunea dintre cele două state în cadrul organizaţiilor internaţionale.