Băsescu: Kovesi, Coldea, aţi vrut să mă descurajaţi sau să-mi daţi o lecţie neeliberându-l pe Mircea?

 

Fostul preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că fratele său, Mircea Băsescu, a devenit una din marile excepţii de refuz a punerii condiţionate în libertate, transmiţându-le lui Florian Coldea şi Codruţei Kovesi că au greşit dacă au vrut să îi dea o lecţie astfel.”Koveşi şi Coldea, deschideţi şampania! Aţi reuşit! Mircea Băsescu rămâne în închisoare. Ca om care a depăşit vârsta de 60 ani, fratele meu, condamnatul Mircea Băsescu, nu a fost eliberat condiţionat după ce a efectuat o treime din pedeapsă. Avea dreptul să fie eliberat. Aţi considerat voi că nu s-a îndreptat (am văzut pledoaria furibundă şi mincinoasă a procurorului DNA în faţa unei judecătoare timorate)”, a scris fostul preşedinte Traian Băsescu pe Facebook.

El a afirmat că fratele său ”a devenit una din marile excepţii de refuz a punerii condiţionate în libertate”.

”Cei mai mulţi oameni ca el au fost consideraţi îndreptaţi după ce au efectuat o treime din pedeapsă. L-aţi ţinut în arest preventiv mai bine de un an înainte de condamnare, dar nu v-a ajuns. Asta-i viaţa”, a adăugat Băsescu.

Acesta le-a transmis lui Florian Coldea şi Codruţei Kovesi că dacă au impresia că asta îl ”înmoaie”, greşesc ”fundamental”. ”Aţi vrut să mă descurajaţi sau să-mi daţi o lecţie? Ce greşeală…”, a conchis Traian Băsescu.

Fostul preşedinte şi-a încheiat postarea cu un post-scriptum.

”N-am să uit niciodată că cel care m-a anunţat că fratele meu va fi arestat a fost Coldea şi nu Koveşi”, a încheiat Traian Băsescu.

Tribunalul Constanţa a admis, miercuri, contestaţia DNA la decizia Judecătoriei Medgidia de lliberare condiţionată a lui Mircea Băsescu, astfel că fratele lui traian Băsescu nu va fi eliberat.

Condamnat, în luna iunie a acestui an, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, Mircea Băsescu, fratele lui Traian Băsescu, a depus o cerere de eliberare condiţionată.
Conform legii, el întruneşte condiţiile pentru eliberare condiţionată – are peste 60 de ani, deci execută doar o treime din pedeapsă, iar timp de 12 luni s-a aflat în arest preventiv sau la domiciliu.

În data de 16 iunie Curtea de Apel Constanţa a menţinut verdictul dat de Tribunal de condamnare a lui Mircea Băsescu la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, în dosarul în care a fost acuzat că a primit 600.000 de euro mită de la familia lui Sandu Anghel. Decizia Curţii de Apel a fost definitivă.