Campanie de mobilizare a tinerilor basarabeni care studiază la Iaşi pentru a se prezenta la urne pe 13 noiembrie

Un grup independent de partide politice din Republica Moldova a lansat o campanie de mobilizare a tinerilor basarabeni care studiază la Iaşi pentru ca aceştia să se prezinte la urne pe data de 13 noiembrie, în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale de peste Prut, pentru a o vota pe Maia Sandu, candidatul Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS). „Pornind de la faptele că mulți basarabeni pleacă acasă să voteze și că la Iași în turul 1 au fost puse la dispoziție o singură secție de votare și 3.000 de buletine de vot, grupul nostru de inițiativă constituit ad-hoc după 30 octombrie își propune să lanseze o campanie de mobilizare care să dubleze în turul 2 numărul de voturi de la Iași. Știm că sunt multe persoane cu drept de vot dezinteresate sau care cred că votul lor nu contează. Către ei ne vom adresa, vrem să-i convingem că fiecare vot este important în acest tur 2”, precizează membrii grupului de iniţiativă, într-un comunicat de presă. Aceştia anunţă că în perioada următoare vor fi derulate acțiuni atât în mediul online, cât și în offline. De asemenea, mizăm pe susținerea mass-mediei locale pentru promovarea mesajelor noastre în comunitatea ieșeană. Principalele canale de comunicare sunt pagina de facebook ”Un Vot” și evenimentul online de pe facebook ”Basarabenii din Iași își aleg Președintele!”, afirmă semnatarii documentului. În urmă numărării voturilor, în primul tur al alegerilor prezidențiale din 30 octombrie, la Iaşi au fost înregistrate doar 1.400 de voturi. Deși nu există statistici privind numărul de basarabeni cu drept de vot care locuiesc în Iași, o simplă estimare bazată pe numărul de tineri admiși la studii în Iași în ultimii ani indică un număr de aproximativ 10.000 de persoane. „Deși suntem un grup independent de partidele politice de peste Prut, ne declarăm susținerea pentru candidatul Maia Sandu, președintele care va continua proiectul european în Republica Moldova”, afirmă Igor Rotaru, în numele membrilor grupului de iniţiativă. În primul tur al alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, desfăşurate pe 30 octombrie, candidatul Partidului Socialist (PS), Igor Dodon, a obţinut 47,98% din voturi, în timp ce candidatul PAS, Maia Sandru, a strâns 38,71% din numărul total de voturi valabil exprimate. (E.M.)