Cristian Ghinea: PNL încearcă să confişte imaginea lui Cioloş. Guvern de penali dacă nu se iese la vot

 

Ceea ce face PNL este o încercare de a confisca imaginea lui Cioloş, a declarat miercuri la interviurile Gândul fostul ministru al Fondurilor Europene Cristian Ghinea, candidat al USR la parlamentare, avertzând totodată că dacă oamenii nu se mobilizează vom avea ”un guvern de penali PSD+ALDE”.

”Ce face PNL este o încercare de a confisca imaginea lui Cioloş. Bun, o confişti, o confişti, dar măcar respectă imaginea omului. (…) Eu, personal, când am văzut prima dată afişul am zis «uite ce mizerie face PSD-ul». (…) N-aş spune că e prietenie politică, este o coincidenţă de nume, dacă vreţi. Ambele partide susţin Cioloş pentru că mandatul Guvernului a fost unul de succes, sunt cel mai în măsură să spun asta. (…) Astă vară, când aveam impresia că dacă deschidem televizorul auzim numai cât de idioţi şi de trădători de ţară sunt tehnocraţii, primii care au ieşit să spună «voi faceţi o treabă bună» au fost cei de la USR, prin Nicuşor Dan, prin Clotilde Armand. Apoi s-au trezit şi cei de la PNL că s-au înamorat de Cioloş”, a spus Ghinea.

El a susţinut că USR va fi surpriza acestor alegeri, deşi o problemă de notorietate în anumite judeţe.

Ghinea s-a referit la sondajul Kantar-TNS comandat de USR şi publicat cu trei săptămâni înaintea scrutinului, care arată că arată că formaţiunea lui Nicuşor Dan ar obţine 19% dintre preferinţe, cu 1% peste PNL, dar în care PSD are 40%, iar ALDE şi PMP câte 7%, fiind sigurele partide care trec pragul electoral.

”Vestea proastă este că PSD-ul are 40%, Doamne fereşte, dacă rămâne această prezenţă la vot, dacă oamenii nu se mobilizează, o să avem un guvern de penali PSD+ALDE, pentru că asta se prefigurează. (…) ALDE în sine este un partid creat pentru a strânge penalii de la PNL. ALDE în sine este un tomberon folosit de PNL pentru a strânge penalii lor. Deci avem o coaliţie a penalilor”, a subliniat el.

”Eu sper să evităm un nou război al sondajelor între USR şi PNL. Am văzut că şi ei au publicat imediat un sondaj ‘pe surse’. Sondajele nu se publică pe surse. (….) Sondajul real care a respectat ordinea partidelor a fost cel comandat de USB”, a adăugat fostul ministru.

Ghinea a criticat faptul că partidele politice nu au respectat pactul care a fost subînţeles după Colectiv.

”În programul de guvernare prezentat de Cioloş este acolo o frază «partidele vor folosi acest răgaz pentru a se apropia de oameni şi pentru a schimba modul de a se face politică». Iar partidele nu au făcut acest lucru. (…) Suntem în acelaşi punct în care eram şi înainte de Colectiv, trebuie sa facem apel la oameni să iasă la vot, pentru că altfel iar ne mănâncă PSD-ul”, a conchis el.