Dragnea: Dacă vom câștiga noi și vom propune premierul, acela nu va fi nici ofițer acoperit, nici descoperit

 

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat sâmbătă seară, la RTV, că, dacă PSD va câștiga alegerile și va propune premierul, acesta nu va fi impus de serviciile secrete, ci va fi un membru PSD de încredere, cu autoritate.

„Dacă vom câștiga noi și vom propune premierul, vă asigur că acel premier nu va fi nici impus de SRI sau de SIE sau de STS, nici propus, nici sugerat, nu va fi nici ofițer acoperit și nici descoperit, va fi un membru PSD de încredere, cu autoritate, care să pună în aplicare un program de guvernare la care am muncit câteva luni de zile, în care credem foarte mult și care trebuie pus în aplicare”, a spus Dragnea