Au început înscrierile la Conferința Internațională E-TEAM PSYCHOLOGY

Asociația E-team Psychology, în colaborare cu Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației  din cadrul Univesității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în parteneriat cu Asociația Psiterra și Primăria municipiului, Iași, organizează  în perioada 8-11 decembrie 2016 Conferința Internațională cu tema „Împărtășirea ideilor și experienței sudențești cu privire la viitorul cercetării” (International Conference ”Sharing Students` Ideas and Experiences about the Future of Research”). Evenimentul, care se va desfăşura la Universitatea „,Alexandru Ioan Cuza”, se adresează tuturor studenților la psihologie, indiferent de an, ciclu de studii sau specializare, profesioniștilor, dar și tuturor celor interesați de acest domeniu. Aceștia se pot înscrie la sesiunea de comunicări științifice, cu sau fără lucrare. Potrivit organizatorilor, prin intermediul acestei manifestări se dorește identificarea unor grupuri de cercetare studențești și, nu în ultimul rând, cunoașterea mentorilor acestor grupuri, respectiv profesorii care-i îndrumă pe studenţi. Conferința va fi împărțită pe două secțiuni, după cum urmează: prima va fi dedicată prezentărilor de studii, iar cea de-a doua secțiune va crea cadrul în care studenții și echipele lor se vor întâlni pentru a împărtăși cele mai recente rezultate ale propriilor cercetări , interese și direcții viitoare ,contribuții în domeniu dar și moduri de a lucra în grupurile lor. „Această ediție aduce în prim plan principiul schimbului de idei  (mind exchange) și își propune facilitarea comunicării între studenți (din țară și străinătate) și profesioniști, cercetători/grupuri de cercetare, cadre didactice cu expertiză națională și internațională. Programul conferinţei include prelegeri ale unor specialişti din România, Spania, Belgia, Scoţia şi Republica Moldova, sesiuni de comunicări ştiinţifice, workshop-uri şi alte dezbateri tematice”, a declarat Andreea-Luciana Urzică,coordonator ştiinţific al conferinţei. Participanţii interesaţi de sesiunile de comunicări ştiinţifice se pot înscrie cu lucrări în perioada 19 noiembrie – 4 decembrie 2016. Persoanele interesate pot afla detalii despre  modalitatea de înscriere, taxe şi programul conferinţei accesând link-ul http://eteampsychology.ro/conferinta/2016-2/about-us/__.Asociația E-team Psychology s-a înființat ca un grup de cercetare individual în anul 2005, în cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației (Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași), obținând statut legal în anul 2011. Pe parcursul celor aproape 10 ani, studenții au avut ocazia să se implice în numeroase proiecte științifice ce vizează: construirea și validarea de probe psihologice, organizarea de evenimente științifice, participarea la parteneriate cu organizații din sfera serviciilor sociale și economice, acțiuni care au drept scop promovarea, apărarea și sprijinirea intereselor profesionale și sociale ale studentilor de la Facultatea de Psihologie. Din decembrie 2011, E-team este membru al USR – Uniunea Studenților din România. (E.M.)