RESPIRAȚIE ELECTORALĂ

Ne apropiem de finalul unui an greu de povestit, greu de apreciat, greu de ucis, pentru a intra în lumea iluzorie a filmului de acțiune. Un an care ne-a dat de înțeles că nu suntem singuri, că cei de lângă noi sunt de fapt cei care ne doresc libertatea, sub formă de plată în avans a vinderii țării pe doi bani.

Nu mai suntem siguri pe nimic așa cum nu mai suntem dispuși să mergem cu ochii închiși pe marginea prăpastiei sau pe bârna care ne desparte de aleșii noștri.

Dorim, din ce în ce mai mult, să ne trezim, să fim responsabili prin ceea ce facem, prin ceea ce alegem. Avem nestăvilita dorință de a alege, în cele din urmă, pe cel necesar, pe cel care va fi în stare să ne reprezinte, să ne fie de ajutor în toate cele ce dorim să întreprindem. Nu mai avem nevoie de un șef, avem nevoie de un lucrător, de un om priceput, care să știe că o promisiune făcută este singura care ar trebui să-l responsabilizeze și să-l oblige să o îndeplinească.

Noi, alegătorii, nu suntem cei care stau cu mâna întinsă. Nu se dă nimic de pomană, chiar dacă, se spune că, alesul este cel care, până mai ieri, a umblat cu găleți și sticle de ulei, cu făină și de-ale gurii pentru a ne convinge că merită votul nostru, a celor care am fost învățați să stăm cu mâna întinsă.  Dintr-o astfel de poziție am dedus că noi, cei mulți, suntem la dispoziția celor pe care tot noi îi trimitem la muncă. Le dăm o bucată de pâine, pentru a vota acele legi care să ne facă nouă viața mai ușoară, mai sigură, mai plină de bucurie și nicidecum pentru a fi uitați, a doua zi după număratul voturilor. Din acel moment începe uitarea și găsirea motivațiilor care să ne pregătească să primim cu clemență și înțelegere abaterile de la promisiunile electorale.

Și de această dată a fost o campanie murdară, chiar dacă, la startul competiției, s-a spus că va fi doar o luptă de idei, doar o dezbatere electorală, din care să iasă învingător cel care a reușit să-și prezinte programul, cu care dorește să conducă România până în anul 2020.

Liberalii au fost cei mai agresivi, cei mai murdari, cei care nu au înțeles că nu poate să defileze sub faldurile steagului câștigător înainte ca bătălia să aibă loc, indiferent de simpatiile lor cotrocenitoare.

La fel de aroganți s-au dovedit a fi și membrii USR, cei care nu numai că ar fi trebuit să fie de puritatea noilor născuți, dar ei ar fi trebuit să se detașeze de metehnele vechi ale clasei politice, acelea prin care adversarul politic era confundat cu un dușman de moarte. ”Aceeași Mărie cu altă pălărie”  poate fi cuvântul de ordine și a acestei campanii electorale, care nu a adus nimic nou din partea USR, o formațiune de tip adunătură, care nu suportă să i se spună ”partid politic”, dar care se comportă la fel ca liberalii, de exemplu, atunci când încercăm să identificăm un comportament agresiv, vulgar fără prea multe așteptări din partea unui electorat care adat nenumărate semnale că nu mai dorește coțcăria, șmecheria și bolovănișul ca atitudini de conducător.

Nici PMP nu se poate desprinde (și nici nu vrea) de temperamentul incendiar al președintelui Traian Băsescu, îngroșând tușa bădărănismului în politică, îmbujorând obrajii unora sau albindu-i pe ai altora, cu secretele decupate atent din arhiva dusă acasă de la Cotroceni, după 10 ani de mandat și de nenorocit poporul român.

PSD și ALDE, dar și PRU încearcă să se concentreze pe mesajele stricte electorale, să provoace dezbateri privind prioritățile naționale din educație și sănătate, dar și pe relansarea nivelului de trai, construit pe măsuri veridice, în care voința politică să aibă doar rolul de mișca țara din loc, de ai reda poporului român demnitatea de  mult prăfuită și ținută prin diversele debarale ale Europei.

Poate acesta va fi cartea câștigătoare care, de fapt, va consacra în cele din urmă forța votului popular, ce ar pune în dificultate balcanicele îndeletniciri ale furtului necesar celor de dincolo de gard, fie el ridicat și la granița cu Ungaria.

ADI CRISTI