CU PATRIA ÎN BRAȚE ÎNAINTE DE A VOTA

S-a scurs ultima zi de campanie electorală, parcă mai repede decât ar fi fost necesar. Pentru că legea ne dă dreptul la meditație, la reflecție, astfel încât să fim pregătiți să alegem pe cei de care avem nevoie să ne reprezinte, să lucreze pentru noi și pentru țară, vă propun să ne limpezim încrâncenarea citind poezie, din cartea la care lucrez acum , intitulată ”Cu Patria în brațe”, prin care încerc să recuperez sentimentul de dragoste de țară, atât de terfelit cu 27 de ani în urmă și pe care eu, astăzi, încerc să-l recuperez și să-i acord importanța pe care o merită, gândind că fiecare dintre noi are o țară, o  patrie, face parte din același popor cu toți cei care vorbesc, în cazul României, limba română.

Să ne înălțăm prin poezie și să lăsăm versul să ne liniștească, să ne confere acel potențial necesar pe 11 decembrie să votăm în cunoștință de cauză.

 

Țara sub formă de popor liber

 

Am uitat să scriem despre patrie

de parcă am fi uitat să silabisim iubirea

pe când pașii noștri adunau drumul

asemenea pescarilor năvodul din adâncuri

 

am uitat să ne aducem aminte cu tălpile goale

de pământul din care iarba ne crește

ca o pâine rumenă și frumoasă

ca o fecioară rumenă și frumoasă

ca o patrie rumenă și frumoasă

 

și poate de aceea mai uităm câteodată

cât de ispititoare este șoapta care ne cheamă

mâna care ne odihnește

versul care ne strigă…

 

și toate acestea se pot întâmpla

doar atunci când visăm țara

sub formă de popor liber

atât cât să se bucure pe străzi

de tăcerile lui.

 

Lumea cuvintelor interzise

 

Vin din lumea cuvintelor interzise,

închise în frica de lumină

de a nu face victime colaterale…

 

cruce, biserică, frig, Dumnezeu

înger, foamete, Rege

și multe alte substantive comune și proprii

erau scoase din uzul poemelor

scăpate în libertate

cum mai erau scăpați fugarii

dincolo de porțile lagărului

 

trăiam în țara cuvintelor interzise

în miezul cursei printre jaloane

nu aveam voie să fiu ceea ce visam

cum nu aveam voie să-mi port visul de lesă

prin parcurile publice

 

despletite de sensuri

cuvintele

astfel chiluge

semănau cu capetele rase

ale condamnaților

cu ochii legați

cu spatele lipit de zidurile

obișnuite cu moartea

 

până când am deschis ochii

și am văzut porumbelul

care stăpânește zborul

și cerul

și dreptul de a fi solia de pace

 

sub astfel de aripi am regăsit cuvintele

pregătite să-n vie: ”Pe mine, mie redă-mă!”

ADI CRISTI