CALM ȘI GER CU MULTĂ LUME

Avem încă de furcă cu gestul normal, cu firescul, partea de reflex ce-și trage pornirea din bunul simț. Nu știm dacă ceea ce facem noi este împotriva noastră. Nu știm dacă ceea ce ne dorim fiecare mai contează în vrerea celor care ne dau sau nu voie să fim prezenți, participanți la ceea ce se întâmplă cu noi și nu doar spectatori pasivi, de genul celor din tribune sau săli de spectacol, unde hărmălaia pe care o facem ne creează sentimentul că suntem în miezul confruntărilor, că de țipetele noastre depinde victoria!  Ar trebui să fim conștienți că din teren, ceea ce facem noi în tribune, nu se aude asemenea unui mesaj articulat, ci doar un huruit de țipete, de genul zgomotului pe care îl face furtuna! Doar atât și nimic mai mult,față de care nu avem cum să reacționăm, preferând mai mult să stăm împietriți sau cel mult să ignorăm tăvălugul de voci care trece peste noi asemenea unui compactor. Nici o reacție de-a noastră nu poate schimba mersul firesc al jocului, cu atât mai mult cu cât vedem cu ochii noștri că rezultatul depinde nu de ceea ce se joacă pe teren, ci doar de voința arbitrului, cel care face regulile jocului, indiferent de ce spune regulamentul.

Într-o astfel de stare lipsită de predicție suntem puși să ne imaginăm cu arată nu ziua de mâine, ci chiar după-amiaza zilei de azi, când Klaus Iohannis ne va spune cu ”calm și cu răbdare” de ce nu o poate desemna pe Sevil Shhaideh pentru a fi primul ministru al României. În această pauză de gândire prezidențială tot ce s-a scris despre ”vulnerabilitatea Shhaideh” a României (în ciuda faptului că soțul doamnei Sevil, Akram Shhaideh a primit cetățenia română, chiar dacă era cunoscut faptul că acesta a fost și încă mai este un susținător al regimului Bashar al-Assad, din Siria), ne poate oferi sub formă de mare surpriză o posibilă decizie a președintelui Klaus Iohannis în vederea susținerii acestei propuneri pe care Liviu Dragnea, în numele alianţei de guvernare i-a făcut-o.

Ne aflăm într-un punct critic în jurul căruia nu putem dezvolta nimic, nici un fel de rățoire la președinte, atâta timp cât vorbim despre  posibile ”vulnerabilități pentru țară”. În contextul tensiunilor internaționale adunate în jurul Siriei trebuie să fim cât se poate de atenți pe unde pășim, cu atât mai mult cu cât de noi mai este legată și Uniunea Europeană, de această dată ca o remorcă. Istoria ultimilor ani ne învață că precauția este mama supraviețuirii, chiar dacă prin acest gen de atitudine s-ar putea să lezăm persoane sau chiar popoare. Dar, vina bănuielilor absurde nu noi am sădit-o ci chiar cei pe care astăzi, prin deciziile noastre ”aberante dar sănătoase”, i-am putea rănii.

Mult mai firesc și mai împăciuitoare ar fi varianta cu Liviu Dragnea – prim ministru (chiar și cu ajutorul mânii întinse de la Klaus Iohannis, cel care ar putea să semneze, de exemplu, un decret de grațiere (pentru absurda pedeapsă pe care Liviu Dragnea va fi nevoit să și-o asume). Această mutare prezidențială ar fi una, într-adevăr, benefică și pentru el (60% din electoratul alianţei politice actuale ar da câte o bilă albă președintelui), dar și pentru țară, care va fi pusă în situația să privească în direct punerea în practică a programului de guvernare, atât de coerent și de apreciat de votul de la alegerile parlamentare din 11 decembrie.

Chiar dacă și de această dată Traian Băsescu și-a băgat coada în a semnala ”vulnerabilitatea Shhaideh”, nu cred că, dacă e ceva la mijloc, nu trebuie să fie spus, dar mai ales să se acționeze, imediat fie și preventiv. Practicanții islamului s-au dovedit a fi plini de surprize, care în ultimii ani ne-au costat mult mai mult decât o soluție de compromis. Un compromis  viabil, care va produce, inevitabil, acel bine datorat de 27 de ani poporului român. Suntem în plin război cu terorismul mondial. Siria a ajuns să fie țara în care există Stat Islamic, dovedit a fi expresia cea mai dură a terorismului mondial la această oră, împotriva căruia luptă principalele puteri ale lumii (dintre care amintim SUA și Rusia), de câțiva ani, zi de zi, fără a reuși să ajungă la un final fericit pentru pace. Trebuie să suflăm și în iaurt, trebuie să fim cât se poate de precauți să nu dezvoltăm, fără voia noastră, un nou pol de conflict, astfel încât adversarii păcii să nu speculeze momentul în care România poate să dezvolte o astfel de vulnerabilitate. Între timp Sărbătorile Crăciunului s-au consumat în calmul și liniștea invocată de președintele Klaus Iohannis, prins pe picior greșit la Sibiu, unde a fost precaut și a ieșit de la slujba bisericească pe ușa din spate, evitând ”baia de mulțime”, mai ales că afară era ger și multă lume revendicativă.

ADI CRISTI