Breaking News

Ministrul Sănătății: Toate medicamentele evaluate de Agenția Națională a Medicamentului vor fi introduse continuu pe lista de compensate

 

Toate medicamentele evaluate de Agenția Națională a Medicamentului vor fi introduse pe lista de compensate, în mod continuu, a declarat sâmbătă, la Oradea, ministrul Sănătății, Florian Bodog.

„Toate medicamentele care au fost evaluate de Agenția Națională a Medicamentului, indiferent cum s-a numit acel medicament, va fi introdus pe lista de compensate. Și acesta va fi un proces continuu. Noi am spus că în primul trimestru introducem medicamente noi, dar aceasta va fi repetată ori de câte ori va fi nevoie, ori de câte ori vor fi medicamente care au fost evaluate deja de Agenția Națională a Medicamentului. Pe site, în transparență decizională, se va găsi de săptămâna viitoare actul normativ prin care introducem noi medicamente pe lista de compensate. Sunt în jur de 16 molecule noi, care sunt deja evaluate, pentru cancer, pentru boli hepatice, boli cardiovasculare”, a afirmat ministrul într-o conferință de presă.

El a menționat că reducerea prețurilor la medicamente este prevăzută într-o singură tranșă.

„Ordinul privind reducerea prețului la medicamente este pe site, la transparență decizională, deja firmele au cerut consultări publice pe această temă. Nu vă ascund faptul că am avut discuții cu ei înainte, pentru că nu este interesul guvernului să ieftinim medicamentele și să dispară de pe piață sau să se plece la export paralel. Continuăm discuția și încercăm să găsim cea mai bună cale ca această ieftinire să nu se repercuteze negativ asupra pacienților”, a mai spus Bodog.

Ministrul a precizat că, prin scăderea prețurilor la medicamente, producătorii ar avea, într-o oarecare măsură, de suferit, dar pe de altă parte, nu le-ar fi afectate afacerile, deoarece, în același timp, se introduc medicamente noi pe lista de compensate.

„Ei au obligația, timp de un an, să asigure necesarul național de medicamente. Mă voi asigura prin măsuri legale că acest lucru se va întâmpla. Voi solicita ca producătorii care doresc să se retragă de pe piață să facă în scris acest lucru pentru ca Unifarm-ul să găsească medicamente generice sau înlocuitoare pentru cele care ar urma să se retragă de piață”, a spus ministrul.