Florin Iordache: Este important un semnal de stabilitate pentru sistemul judiciar din România

Ministrul Justiției, Florin Iordache, a afirmat vineri că vrea să transmită, la ședința plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), un semnal de stabilitate pentru sistemul judiciar din România.

„Este important un semnal de stabilitate pentru sistemul judiciar din România, inamovibilitatea judecătorilor și stabilitatea procurorilor, mă refer și la cea financiară, cât și la cea profesională, este foarte important. Acesta e semnalul pe care vin eu să-l transmit astăzi la CSM”, a declarat Iordache, înainte de începerea ședinței CSM.

În ședința CSM se va lua în discuție solicitarea procurorului general al României, Augustin Lazăr, de încetare a detașării la Ministerul Justiției a Oanei Schmidt-Hăineală și a lui Constantin Sima.