Invalizii şi familiile celor căzuţi în conflictul armat de pe Nistru vor primi ajutoare materiale

Invalizii şi familiile celor căzuţi în conflictul armat de pe Nistru vor primi ajutoare materiale unice cu ocazia comemorării a 25 de ani de la începutul acţiunilor de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi independenţei Republicii Moldova, potrivit unei hotărîri a Guvernului care va fi publicată mîine în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, informează MOLDPRES.

Cu acelaşi prilej, vor fi organizate mai multe manifestări pe întreg teritoriul ţării. Conform documentului, la 2 martie curent va fi desfășurat în capitală Marșul Memoriei, care se va finaliza cu un miting de comemorare și depunere de flori la monumentul „Maica îndurerată” din cadrul Complexului memorial „Eternitate”.

De asemenea, în mai multe localităţi vor fi instalate plăci comemorative și redenumite străzi în memoria eroilor căzuţi. La fel, participanţii la conflictul armat vor fi decoraţi cu distincţii de stat, inclusiv post-mortem.

Potrivit Ministerului Apărării, în conflictul armat de pe Nistru din 1991-1992 au participat peste 30 de mii de persoane. Dintre acestea, 300 de militari şi civili au murit, iar alţi 3 500 au fost răniţi.