Grindeanu: Respect opinia protestatarilor; am înțeles mesajele

 

Premierul Sorin Grindeanu a afirmat, vineri, la Bruxelles, referindu-se la protestele față de modificările Codurilor penale, că respectă opinia celor care au ieșit în stradă, precizând că a înțeles mesajele acestora și că discuțiile care vizează acest domeniu vor avea loc în Parlament.

„Eu am urmărit în această perioadă toate protestele (…) și când au fost zeci de mii de oameni în fața clădirii Guvernului și acum, când nivelul protestelor s-a mai redus. Respect opinia protestatarilor, apreciez faptul că au fost proteste desfășurate în ordine, ba chiar apreciez (…) foarte mult creativitatea de care mulți dintre concetățenii noștri au dat dovadă în această perioadă. (…) Mesajele pe care le-au transmis le-am înțeles”, a declarat premierul Grindeanu într-o conferință de presă la Bruxelles.

Premierul Grindeanu a avut această reacție în contextul în care a fost întrebat ce mesaj le transmite oamenilor care continuă să protesteze la București, dar și celor aproximativ 20 de persoane care au venit în fața sediului Comisiei Europene în momentul în care acesta avea întâlniri cu oficiali europeni.

Totodată, Sorin Grindeanu a subliniat că abrogarea OUG de modificare a Codurilor penale este o dovadă a faptului că au fost înțelese mesajele protestatarilor.

„Chiar dacă la un anumit moment iei o decizie care poate fi discutabilă, în momentul în care în societate apar manifestări, proteste, chestiuni pe care noi le-am avut în țară, înseamnă că decizia ta n-a fost cea corectă, iar acea decizie trebuie s-o retragi și lucrul ăsta l-am făcut. Tot ceea ce ține de discuții pe acest domeniu, în continuare se va desfășura în Parlament, (…) implicând și alți actori decât partea politică. Este ceea ce îmi doresc”, a mai afirmat Grindeanu.

Sorin Grindeanu a efectuat, joi și vineri, o vizită la Bruxelles, prilej cu care șeful Executivului român a avut întrevederi cu înalți oficiali ai Comisiei Europene și ai Consiliului European.

Joi, premierul Grindeanu s-a întâlnit cu Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, iar vineri șeful Executivului a avut întrevederi cu Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene, cu Donald Tusk, președintele Consiliului European, și cu Jyrki Katainen, vicepreședinte al Comisiei Europene responsabil cu ocuparea forței de muncă, creșterea economică, investiții și competitivitate.