”Cinemateca românească” la Budapesta se deschide cu filmul ”Mănuși roșii”, în regia lui Radu Gabrea

 

”Cinemateca românească”, un nou program permanent inițiat de Institutul Cultural Român din Budapesta, care prezintă importante filme românești din toate timpurile, va fi inaugurată joi cu o proiecție dedicată regretatului regizor Radu Gabrea, decedat în urmă cu puțin timp, în 9 februarie 2017.

Filmul ales pentru acest eveniment este ”Mănuși roșii” (2010), o adaptare a best-seller-ului cu același nume al scriitorului Eginald Schlattner, preot evanghelic născut în 1933 la Arad, într-o familie de sași. Filmul prezintă ancheta la care a fost supus tânărul student sas Felix Goldschmidt, victimă a campaniei masive de arestări dezlănțuită de ”Securitate” în anii ce au urmat revoluției din 1956, din Ungaria.

Actorul principal al filmului, Alexandru Mihăescu,a câștigat pentru acest rol titlul de Cel mai bun actor la Saturno International Film Festival din Italia în anul 2010.

Înaintea proiectării filmului, publicul va avea ocazia să cunoască traiectoria profesională și elemente biografice ale regretatului regizor Radu Gabrea.

Filmul se va proiecta cu subtitrare în limba maghiară și intrarea este liberă.

În contextul interesului crescând pentru filmul românesc, ICR Budapesta oferă prilej cinefililor și tuturor celor care se interesează de cultura românească să urmărească, pe parcursul anului, o selecție de filme artistice și documentare care reflectă evoluția filmului românesc de la constrângerile regimului comunist până la originalitatea și succesul regizorilor afirmați după anii 1990. Totodată, unele evenimente ale ”Cinematecii românești” vor marca aniversări sau comemorări ale unor artiști recunoscuți din lumea cinematografiei, informează ICR Budapesta într-un comunicat de presă.