Social-democrații germani, înaintea creștin-democraților pentru prima dată în ultimii zece ani în sondajele DeutschlandTrend

Partidul Social-Democrat (SPD) german a trecut, pentru prima dată în ultimii zece ani, înaintea Uniunii Creștin-Democrate (CDU) într-un sondaj de opinie realizat de agenția DeutschlandTrend și publicat vineri de postul de televiziune public ARD, potrivit politico.eu.

Studiul indică faptul că SPD, care în perspectiva alegerilor parlamentare din 24 septembrie l-a desemnat candidat la funcția de cancelar pe fostul președinte al Parlamentului European Martin Schulz, ar obține 32% din voturi dacă alegerile ar fi organizate în prezent, față de 31% din sufragii pentru CDU.

Social-democrații, care au înregistrat o creștere record de 4% a sprijinului electoral începând din 2 februarie, nu au mai avut o astfel de cotă a popularității lor din octombrie 2006.

Pe poziția a treia s-ar plasa formațiunea naționalistă ‘Alternativa pentru Germania’, cu 11% din voturi, care ar fi urmată de Verzi, cu 8% din sufragii.

DeutschlandTrend este a treia agenție de sondare a opiniei publice care plasează SPD înaintea CDU în privința sprijinului electoral. Anterior în această lună, sondajele realizate de institutele Emnid și Insa arătau că SPD ar obține 33%, respectiv 32% din voturi, față de 31%, respectiv 30% din voturi, pentru CDU.

Sondajul DeutschlandTrend a fost realizat în perioada 20-22 februarie, pe un eșantion reprezentativ de 1.047 de cetățeni germani cu drept de vot.