Aleşii îşi vor putea angaja foştii colaboratori la birourile parlamentare

Statutul parlamentarilor a fost modificat miercuri de aleși, pentru a li se permite să angajeze foștii colaboratori la birourile parlamentare, informează Digi 24.  Poiectul, menit să clarifice un articol din Codul Penal din cauza căruia aleșii susțineau că ar putea fi acuzați de conflict de interese, a fost inițiat de patru parlamentari ai PSD, UDMR, ALDE și PMP.  Ei au cerut ca în statutul după care funcționează activitatea lor la Parlament să scrie foarte clar că nu pot fi acuzați de conflict de interese în cazul în care angajază la birourile lor parlamentare aceleași persoane cu care au colaborat și în mandatul anterior. Parlamentarii susțin că neclarități există referitor la prevederile din Codul Penal, statutul aleșilor prevăzând deja ca aleșii să reangajeze persoanele nu care au mai lucrat.  În Codul Penal conflictul de interese este definit drept „fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii cinci ani”.