Gabriel Oprea: Nu intenționez să revin în politică; întâlnirile cu foștii colegi de partid sunt de natură personală

 

Fostul vicepremier Gabriel Oprea afirmă că nu intenționează să revină în politică și precizează că întâlnirile pe care le-a avut cu foștii colegi de partid, despre care presa a relatat, sunt de natură personală.

„În ultima perioadă au fost publicate materiale de presă potrivit cărora aș fi implicat în organizarea, alături de foști colegi din UNPR, a unor acțiuni politice. Aceste informații sunt false. Nu intenționez să revin în politică. Întâlnirile cu foștii mei colegi de partid sunt de natură personală și nu vizează revenirea mea la activitatea politică. Îmi exprim speranța că astfel de informații false, care au ca scop dezinformarea opiniei publice, nu vor mai fi difuzate în presă”, a scris Gabriel Oprea, duminică, pe Facebook.