Ministrul Turismului: România vrea să atragă turiști chinezi, însă principala problemă este acordarea vizelor

România și alte țări din vecinătate ar trebui să colaboreze pentru a atrage turiștii chinezi într-un circuit în această regiune a Europei, însă principala problemă este timpul îndelungat de acordare a vizelor, a declarat, miercuri, ministrul de resort, Mircea Dobre, în cadrul unui eveniment de profil.

„La Berlin (Târgul de Turism de la Berlin, care a avut loc săptămâna trecută — n.r.) am avut o discuție cu partea chineză. Ca să aducem chinezi, nu putem să-i aducem doar în România și trebuie să facem pachete pe mai multe țări. Am avut o discuție cu doamna ministru al Turismului din Bulgaria și vom discuta în continuare despre acest subiect. Mai trebuie să atragem încă două-trei țări, ca să pregătim un circuit și să aducem mai mulți asiatici înspre România”, a spus ministrul.

Potrivit acestuia, principala problemă este timpul mare de așteptare a vizelor.

„Suntem în discuții cu Ministerul Afacerilor Externe vizavi de vize, există un protocol semnat, dar se mișcă cam greu cu vizele respective și nu înțeleg de ce, dar cred că o să rezolvăm această problemă. Din punctul meu de vedere, aceasta este principala problemă, anume obținerea de vize pentru turiștii din China”, a precizat Dobre.

El a susținut că această problemă este valabilă și în cazul turiștilor din Orientul Mijlociu.

„Am avut discuții la începutul mandatului cu foarte mulți ambasadori din zona Orientului Mijlociu și nu numai. Am avut chiar și miniștri din zona respectivă. Avem această problemă vizavi de Asia și Orientul Mijlociu și eu zic că o să găsim înțelegere la Ministerul Afacerilor Externe să o închidem, să o rezolvăm”, a adăugat ministrul.