Dotarea cu echipamente moderne a Maternităţii „Elena Doamna”, în atenţia consilierului Sorin Afloarei

Consilierul judeţean Sorin Afloarei (PNL), membru în comisa de sănătate şi, respectiv, în cea de tineret şi sport din Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi, propune trei amendamente la proiectul de buget al judeţului pe anul 2017. Primul dintre acestea vizează alocarea de fonduri pentru întocmirea proiectului tehnic privind realizarea zonei cargo de la Aeroport, investiţie care, în opinia liberalului, este vitală pentru dezvoltarea economică ulterioară a judeţului. „Dl. Maricel Popa, în repetate rânduri, a spus că proiectul zonei Cargo este prioritar pentru Consiliul Județean și că va fi demarat în acest an. Din păcate, nu am identificat în niciun capitol din buget fonduri pentru continuarea acestui proiect. De aceea, un amendament vizează dezvoltarea zonei Cargo, mai exact fonduri pentru realizarea proiectului tehnic. Prin realizarea unui terminal Cargo, vor beneficia antreprenorii ieșeni care produc produse finite, ori componente de dimensiuni mici, de asemenea zona Cargo va avea adresabilitate nu doar pentru Regiunea Nord-Est, ci şi pentru Rep. Moldova”, afirmă Sorin Afloarei, într-un comunicat de presă. Celellate două amendamente propuse de consilierul liberal se referă la îmbunătățirea infrastructurii spitalicești, respectiv la alocarea sumelor de cofinanțare necesare pentru implementarea a două proiecte europene ce urmează a fi depuse de Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie “Elena Doamna”. „În condiţiile în care Maternitatea “Elena Doamna” are nevoie urgentă de investiţii pentru dotarea cu echipamente moderne, iar resursele de CJ Iaşi sunt infime, aceste două proiecte reprezintă o gură de aer. Prin implementarea acestor două proiecte se vor investi bani în îmbunătăţirea nivelului de competenţe al profesioniştilor din sectorul medical și în realizarea a două cabinete de consultaţie, un cabinet de ecografie, sală de aşteptare, sală administrativă, sală de consiliu, sală IT, săli materiale sanitare, grupuri sanitare, spaţiu explorari imagistice, precum și achiziăția unor echipamente medicale: echipament imagistică de rezonanţă magnetică nucleară, ecograf performant 3D 4D cu facilitaţi de prelucrare imagini HD, echipament de endoscopie ginecologică, instrumentar. Valoarea cumulate a acestor doua proiecte europene este de aproximativ 3 milioane de euro, iar necesarul de cofinantare din partea Consiliului Judetean Iasi este de aproximativ 69.000 de euro, pe parcursul a celor 3 ani de implementare”, precizează Sorin Afloarei. (Edmond MACRI)