Cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional al Educaţiei va avea loc între 9 mai şi 9 iunie

Cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional al Educaţiei (FIE), manifestare organizată de de Primăria municipiului Iași, în parteneriat cu universitățile din Iași, Inspectoratul Școlar Județean, instituțiile de cultură de stat sau private, precum și cu operatorii culturali independenți și societatea civilă, va avea loc în perioada 9 mai – 9 iunie, a anunţat joi primarul Mihai Chirica. Potrivit acestuia, la fel ca şi la ediţia de anul trecut, FIE va avea aceeaşi identitate vizuală, în schimb, spre deosebire de anii trecuţi, în acest an se va merge pe un concept unitar, care va avea în prim plan centenarul Marii Uniri. Directorul FIE Iaşi, Andrei Apreutesei, a declarat că organizatorii au trimis deja scrisori de intenţie către operatorii culturali şi educaţionali din ţară şi din străinătate în vederea trimiterii de către aceştia a propunerilor privind organizarea FIE 2017. Andrei Apreutesei a precizat că programul complet al manifestărilor ediţiei din acest an a FIE va fi făcut public după Paşte, până atunci urmând să fie definitivate discuţiile cu operatorii culturali şi educaţionali. „Prin programul propus, vom prezenta repere din istoria recentă a Iașului și a României, cu manifestări specifice. În prezent, alături de colaboratorii din instituțiile de cultură și academice, lucrăm la centralizarea tuturor propunerilor, iar în luna aprilie vom anunța programul definitiv”, a afirmat Andrei Apreotesei, directorul FIE Iași. Printre manifestările care nu vor lipsi de pe agenda FIE din acest an se numără spectacolele în aer liber, concerte de muzică rock, spectacole de operă și muzică clasică (în faţa Palatului Culturii), în timp ce la Casa de Cultură a Studenților este programat un festival de jazz și vor fi puse în scenă piese de teatru. Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” va găzdui o serie de conferințe motivaționale și inspiraționale, susținute de nume mari ale publicisticii și eseisticii din România, în timp ce la Ateneul din Tătărași va avea loc festivalul de film. Alte manifestări din program, inclusiv cele de poezie și de teatru independent, vor avea loc în spații neconvenționale din Iași. Programul complet și definitiv al FIE Iași 2017 va fi anunțat în luna aprilie și va fi publicat inclusiv pe site-ul fieiasi.eu și www.facebook.com/festivaliasi. (Edmond MACRI)