CEDCD: Peste 3.000 de persoane au semnat o petiție pentru stoparea abuzurilor din școlile speciale

Peste 3.000 de persoane au semnat o petiție online pentru oprirea abuzurilor și instituirea unui mecanism strict de monitorizare a școlilor speciale, a anunțat luni Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD).

„Peste 3.000 de persoane au semnat petiția online inițiată de Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD) în urmă cu 3 zile, ca urmare a abuzurilor din Școala Specială Nr. 4 din București. Această petiție reprezintă calea prin care încercăm să determinăm Ministerul Educației și Guvernul României să emită un act normativ prin care să instaurăm un mecanism strict de monitorizare a acestor școli și de prevenire a abuzurilor. Ne dorim ca pentru cei 30.000 de copii cu dizabilități izolați în școli speciale să avem cel puțin 30.000 de oameni, care spun: Opriți abuzurile în școlile speciale!”, declară CEDCD într-un comunicat remis luni.

CEDCD mai spune că, în contextul în care reprezentanții sistemului de educație specială și liderii lor sindicali încearcă să acrediteze ideea că tratamentele inumane aplicate copiilor cu dizabilități în Școala Specială nr. 4 din București reprezintă o formă de terapie, „bătăile, agresiunile fizice, verbale și emoționale, precum și folosirea copiilor la diferite tipuri de muncă, neprevăzute în programa educațională, sunt prevăzute și pedepsite de legea penală, dar și de o serie de legi speciale, precum și de marea majoritate a convențiilor internaționale la care România este parte”.

CEDCD arată că niciuna dintre aceste forme de abuzuri nu poate fi asimilată terapiilor de recuperare, nu numai din punct de vedere legal, dar și din punct de vedere al psihopedagogiei copilului cu nevoi speciale.