Grindeanu: Măsurile de relaxare fiscală, impact bugetar similar cu cel necesar aplicării legii salarizării unitare

Premierul Sorin Grindeanu a declarat, marți, că măsurile de relaxare fiscală adoptate de Guvern, dar și cele prevăzute în Codul fiscal au avut un impact asupra bugetului similar cu efortul financiar necesar pentru aplicarea legii salarizării bugetare.

„Noi, dacă privim anii 2014-2015, ceea ce am făcut la începutul acestui an prin măsuri de relaxare fiscală, prin noul Cod fiscal pe care tot un guvern de culoarea noastră l-a adoptat, toate aceste lucruri au fost prima oară pentru mediul de afaceri. De acolo a scăzut TVA, au scăzut accizele, taxa pe stâlp. Dacă veți calcula aceste lucruri pe bugetul de stat s-ar putea să ne apropiem tot în jur de ceea ce înseamnă efortul pentru aplicarea legii salarizării unitare și în jur de 30 de miliarde”, a afirmat Grindeanu, la Bistrița.

El a făcut apel la mediul de afaceri să privească lucrurile „din ambele părți”.

„Deci noi prima oară am impulsionat mediul de afaceri prin aceste relaxări fiscale, prin scăderi de TVA (…) dar acest lucru trebuie să vină în balanță și cu stimularea oamenilor care lucrează în sectorul privat. Trebuie să avem grijă și să nu privim doar partea care e doar a noastră. Trebuie să se privească tot timpul ambele părți”, a adăugat prim-ministrul.

Vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Vasile Bar, care este și președinte al CCI Bistrița-Năsăud, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că există îngrijorări în mediul privat în ceea ce privește majorările de salarii acordate în sistemul bugetar.

„Am fost interpelat de către reprezentanții mediului de afaceri pentru a lua poziție vizavi de creșterile salariale din sectorul public. Este un lucru foarte îngrijorător pentru reprezentanții mediului de afaceri, pentru că deja a început un exod dinspre privat spre stat vizavi de anumite oferte salariale exagerate care se fac din sectorul public. Noi, reprezentanții mediului de afaceri, suntem conștienți de necesitatea unor creșteri în anumite zone, însă aceste creșteri salariale trebuie foarte bine justificate și controlate, pentru că sunt zone în sectorul public unde salariile sunt de două sau trei ori mai mari decât în privat”, a spus Bar.