Cod portocaliu de ninsori și vânt puternic în cea mai mare parte a Moldovei, până vineri dimineață

 

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prelungit, joi, Codul portocaliu de precipitații abundente, ninsori și vânt puternic pentru aproape toată zona Moldovei, până vineri, la ora 15:00.

Potrivit meteorologilor, joi, între orele 11:00 — 15:00, va fi în vigoare avertizarea Cod portocaliu de ninsori abundente și viscol, în 12 județe din nord-estul și centrul țării, respectiv: Suceava, Iași, Neamț, Vaslui, Bacău, Galați, Vrancea, Covasna, Harghita, Brașov, Argeș (în nord) și Sibiu (în sud).

Astfel, în cea mai mare parte a Carpaților Orientali și Meridionali, precum și în zona joasă a județelor Suceava, Neamț, Bacău și Vrancea, va ninge și se va depune strat de zăpadă consistent. Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 50 — 60 kilometri/oră, iar pe crestele montane rafalele vor depăși 70 — 80 kilometri/oră, viscolind zăpada. Se vor cumula cantități de 30 — 45 litri/metrul pătrat.

De asemenea, a fost emis Cod portocaliu de precipitații însemnate cantitativ, ninsori și depunere de strat de zăpadă, intensificări ale vântului în cea mai mare parte a Moldovei și a Carpaților Orientali și Meridionali, pentru intervalul 20 aprilie, ora 15:00, 21 aprilie, ora 9:00

Astfel, în cea mai mare parte a Moldovei, începând cu după-amiaza zilei de joi, 20 aprilie, vor fi precipitații însemnate cantitativ și se vor cumula local 50 — 60 l/mp . La începutul intervalului, precipitațiile vor fi sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare, iar din cursul nopții de joi/vineri (20/21 aprilie) vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă.

În cea mai mare parte a Carpaților Orientali și Meridionali, va continua să ningă și se va depune strat de zăpadă consistent. Vântul va avea intensificări temporare, cu rafale de 50 — 65 km/h, iar pe crestele montane de peste 70 km/h.

În plus, pentru în intervalul 20 aprilie, ora 11:00 — 21 aprilie, ora 14:00, a fost emisă o avertizare Cod galben, conform căreia în Moldova și Transilvania vor predomina ninsorile, iar în nordul Munteniei și al Dobrogei vor fi precipitații mixte. La munte va continua să ningă și se va depune strat de zăpadă. Cantitățile de apă vor depăși 20 — 25 l/mp și pe arii restrânse 40 l/mp. Vântul va avea intensificări temporare îndeosebi în regiunile estice, unde viteza la rafală va atinge 55 — 65 km/h.

„Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă în toate regiunile și se va produce brumă în cursul nopții de joi/vineri, îndeosebi în regiunile vestice, iar în noaptea de vineri/sâmbătă în cea mai mare parte a țării. În funcție de evoluția meteorologică, Administrația Națională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj”, subliniază ANM.