CCR: Sesizarea Avocatului Poporului, respinsă; motivele invocate constituie probleme de aplicare, interpretare și legiferare

 

Curtea Constituțională a României (CCR) precizează că a respins joi ca inadmisibilă sesizarea Avocatului Poporului referitoare la articolul care interzice persoanelor condamnate să fie membri ai Guvernului, deoarece motivele invocate constituie atât probleme de aplicare și interpretare a legii, cât și aspecte de legiferare.

„În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate formulată. Pentru adoptarea acestei soluții, Curtea a constatat că, în esență, motivele invocate în sesizare constituie atât probleme de aplicare și interpretare a legii de către autoritățile publice competente, cât și aspecte de legiferare ce intră în competența Parlamentului”, se arată într-un comunicat al CCR transmis AGERPRES.

Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere joi excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.2 din Legea nr.90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, modificată și completată, ridicată direct de Avocatul Poporului.

Prevederile criticate au următorul conținut: „Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au cetățenia română și domiciliul în țară, se bucură de exercițiul drepturilor electorate, nu au suferit condamnări penale și nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute în cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare”.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică Avocatului Poporului.

Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

CCR a amânat de mai multe ori pronunțarea în acest caz.

„E nevoie de mai mult studiu. S-au avansat (…) mai multe soluții; niciuna dintre ele nu întrunea o majoritate decizională (…). E cea mai grea soluție pe care am avut-o de dat până acum, pentru că problemele sunt mai ales de apreciere politică”, declara, în martie, președintele CCR, Valer Dorneanu.

În 5 ianuarie, Avocatul Poporului a anunțat că a sesizat CCR cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului 2 din Legea 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului și a ministerelor, conform căruia pot fi membri ai Executivului persoanele care nu au suferit condamnări penale și nu se găsesc în situație de incompatibilitate.

Potrivit Avocatului Poporului, „prevederile art. 2 din Legea 90/2001 încalcă principiul echilibrului puterilor în stat, nu întrunesc cerințele constituționale de previzibilitate și proporționalitate a legii și nu permit recunoașterea dreptului la diferență pentru ocuparea, în condiții de egalitate și fără restricții nerezonabile, a unei funcții ce implică exercițiul autorității de stat”.