Angajaţii din Primăria Iaşi se vor afla joi în grevă japoneză

În urma solicitărilor comune ale Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație (FNSA), adresate federațiilor din adminstrația publică, au fost stabilite acțiunile de protest care urmează să fie organizate în toată țara de către membrii acestei asociaţii. Astfel, joi, 25 mai, sindicatele afiliate Federației administrației locale ieșene din cadrul Primăriei Municipiului Iași urmează să  participe la greva japoneză pe durata întregii zile. De asemenea, FNSA susține orice formă de protest a salariaților (inclusiv greva spontană), deoarece această formă de protest este opțiunea exclusivă a salariaților. Principalele  nemulțumiri ale salariaților din administrația locală se referă, printre altele, la faptul că actualul proiect al legii  nu reglementează o salarizare unitară, nu stabilește salariile pentru tot sistemul bugetar. Așa cum s-a promovat actul normativ, salariile din administrație urmează a fi stabilite prin hotărâri de Consilii Locale sau Consilii Județene, după caz. De asemenea, sindicaliştii din adminsitraţia publică locală sunt nemulţumiţi de prevederile din lege care interzic dreptul la negociere colectivă, garantat de Constituție;, precum şi de faptul că nu se ține cont  de Decizia Curții Constituționale a României nr. 794/2016 şi de politizarea funcției publice locale. FNSA a solicitat legiuitorului menținerea salariilor în plată și a propus o grilă de salarizare pentru administrația publică locală, dar acestea au fost respinse. În opinia FNSA, în acest moment nu există un dialog cu sindicatele. „Avem nevoie de o lege a salarizării care să respecte  principiul egalității nediscriminării, respectării nivelului studiilor, vechimii în muncă, responsabilitatea complexitatea și riscurile activității, transparenței mecanismului de stabilire a drepturilor salariale”, a declarat Gabriela Margrid Tudosă, președinte Sindicatul Salariaților din Administrația Publică Locală Iași, vicepreședinte FNSA. (Edmond MACRI)