România, victorie cu Chile în amicalul de pe „Cluj Arena”

Naționala României a obținut o victorie entuziasmantă cu dubla campioană sud-americană Chile, 3-2 (1-2), marţi seară, într-un meci disputat la Cluj. Oaspeții au început tare și au marcat două goluri superbe în debutul jocului, prin Vargas și Valencia. După aceste două lovituri, tricolorii s-au trezit și au avut câteva ocazii bune prin Andone, Hanca și Bogdan Stancu. Revirimentul nostru a început după golul superb al lui Bogdan Stancu, care, în minutul 31, a transformat la vinclu o lovitură liberă de la 25 de metri. Apoi căpitanul chilian Vidal a fost eliminat pentru comportare violentă, el lovindu-l cu piciorul pe Andone, la o provocare a atacantului nostru. În partea a doua am dominat copios, grație omului în plus. Egalarea a venit pe un fond logic, după șutul magistral al lui Stanciu, de la marginea careului. Decarul nostru a restabilit egalitatea după ce balonul a mușcat din stâlpul porții. Ivan, atacantul Craiovei, a avut golul de 3-2 în bocanc, dar a ratat scărița peste un fundaș culcat la pământ, după ce îl driblase pe acesta, dar și pe portar.  Totuși, golul de 3-2 a fost înscris de Băluță, la debutul în națională, acesta urmărind un șut de la distanță expediat de Stanciu.  România a jucat excelent, dezinvolt, cu pase dintr-o bucată, ca o echipă sud-americană. Selecționerul german Christoph Daum a folosit următoarea garnitură: Pantilimon – Benzar, Chiricheș, Toșca, Ganea – Hanca, Pintili, Stanciu, Marin, Stancu – Andone. Au mai fost introduși: Grozav, Ivan, Țîru, Băluță, Bicfalvi și Rotariu. Chile se află în turneu european pentru pregătirea participării la Cupa Confederațiilor din Rusia. Acesta a fost al doilea meci direct din istorie, între România și Chile. În primul, acum 35 de ani, sub bagheta lui Mircea Lucescu, România învingea în deplasare cu 3-2, acea generație calificându-se la Campionatul European din Franța, ediția 1984. (sursa. www.sportclasic.ro)