Parlamentarii de Iaşi susţin moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu

La sfârşitul săptămânii trecute, Biroul Permanent şi Comitetul Executiv al Organizaţiei Judeţene Iaşi a PSD a votat în unanimitate susţinerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu.  În cadrul întâlnirilor cu membrii celor două foruri de conducere ale PSD Iaşi, președintele Organizaţiei Judeţene a social democraţilor, Maricel Popa, a prezentat raportul de evaluare al Comitetului Executiv Național cu privire la stadiul implementării măsurilor din programul de guvernare pentru primul semestru al acestui an. „Parlamentarii de Iaşi au luat act de această decizie şi-au arătat susţinerea pentru PSD şi au semnat astăzi pentru moţiunea de cenzură care a fost citită în plenul reunit al Parlamentului”, se precizează într-un comunicat de presă al PSD Iaşi. “Am vorbit cu toţi parlamentarii noştri. Vor fi prezenţi miercuri la Bucureşti şi vor susţine moţiunea de cenzură. Astăzi, la citirea moţiunii în Parlament au absentat Vasile Cîtea şi Nicolae Bănicioiu care nu sunt în ţară, însă am discutat cu ei şi vor ajunge miercuri la şedinţa plenului reunit. Am încredere că la Iaşi partidul ramâne unit şi colegii mei vor vota pentru continuarea în parametri clari şi concişi a programului de guvernare” a declarat Maricel Popa, preşedintele PSD Iaşi. (E.M.)