Comisia privind alegerile va sesiza ministrul Justiției referitor la refuzul lui Kovesi de a veni la audieri

Membrii Comisiei parlamentare de anchetă cu privire la alegerile prezidențiale din 2009 au decis luni să sesizeze ministrul Justiției cu privire la refuzul procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, de a se prezenta la audieri.

Pentru această propunere s-au înregistrat șapte voturi, iar împotrivă — trei.

Comisia a decis de asemenea să îi trimită o adresă șefei DNA prin care să o întrebe dacă în seara alegerilor prezidențiale din 2009 a fost acasă la Gabriel Oprea.