Debitele râurilor vor fi în august și septembrie la 30-50% din mediile multianuale lunare; debitele Dunării,foarte scăzute

 

Regimul hidrologic se va situa în lunile august și septembrie la valori cuprinse între 30% și 50% din mediile multianuale lunare, în timp ce debitele Dunării vor fi semnificativ sub aceste medii, conform prognozei Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor.

„În luna august 2017 regimul hidrologic se va situa în general la valori cuprinse între 30-50% din mediile multianuale lunare, exceptând râurile din bazinul Ialomiței, Călmățuiul, râurile din bazinul superior al Oltului, unii afluenți ai Siretului (Bistrița, Trotuș, Buzău), Prutul și râurile din Dobrogea, unde vor avea valori cuprinse între 50-80% din normalele lunare”, menționează INHGA.

Conform sursei citate, în august sunt posibile fenomene episodice de scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie și viituri rapide în timpul ploilor torențiale, caracteristice acestei luni.

Și în septembrie regimul hidrologic se va situa în general la valori cuprinse între 30-50% din mediile multianuale lunare, mai mari pe râurile din bazinul Ialomiței (50-80% din normalele lunare).

În ceea ce privește Dunărea, INHGA prognozează că debitele medii lunare pe Dunăre la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) vor fi de 2.600 mc/s în august, față de o medie multianuală de 4.300 mc/s, și de 2.400 mc/s în septembrie, față de o medie de 3.800.