MApN: Ziua Imnului Național – 29 iulie, sărbătorită în toate garnizoanele din țară și în teatrele de operații

Ziua Imnului Național va fi sărbătorită sâmbătă, 29 iulie, în toate garnizoanele din țară și în teatrele de operații, iar ceremonia de la București va începe la ora 9,00 în Piața Tricolorului și va cuprinde o slujbă religioasă și un spectacol susținut de Muzica Reprezentativă a MApN, Muzica Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” și Muzica Reprezentativă a Jandarmeriei Române.

Repertoriul va cuprinde și Imnurile naționale pe care le-a avut țara noastră de-a lungul timpului — „Trăiască regele”, „Zdrobite cătușe”, „Te slăvim, Românie!”, „Pe-al nostru steag e scris Unire”, „Trei culori”—, iar spectacolul va fi încheiat prin intonarea Imnului Național „Deșteaptă-te române!”, în interpretarea sopranei Carla Mușat, de la Ansamblul Artistic al Armatei, informează un comunicat al Ministerului Apărării Naționale (MApN) transmis vineri AGERPRES.

Ziua Imnului Național a fost proclamată prin Legea nr. 99/1998 și se sărbătorește în fiecare an la data de 29 iulie.