Primarul capitalei a fost suspendat din funcție

Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a fost suspendat din funcție pînă la emiterea unei sentințe definitive. Decizia a fost luată astăzi de către magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, informează MOLDPRES.

În urma ședinței, procurorul de caz, Victoria Furtună, a specificat că decizia instanței este una legală. „Suspendarea provizorie este necesară întrucît urmează a fi audiați mai mulți martori, care se află în strînsă legătură cu primarul capitalei, astfel că există riscul ca persoanele să fie influențate, mai ales că s-a încercat anterior intimidarea unui martor”, a menționat procurorul.

La rîndul său, avocata edilului a spus că sentința este una ilegală. „Acest subiect urma să fie examinat de Curtea Constituțională, întrucît domnul Chirtoacă ocupă o funcție în care a fost ales de către cetățeni. Vom contesta decizia de astăzi”, a subliniat avocata.

Prezent la ședință, primarul municipiului Chișinău a declarat că s-a așteptat la o asemenea decizie. „Eram pregătit. Totuși, chiar dacă nu aș fi fost demis din funcție, nu aveam să merg la serviciu pînă la pronunțarea unei decizii definitive, astfel că această hotărîre nici nu era necesară. Martorul despre care a menționat procurorul că ar fi fost influențat este Igor Gamrețchi, însă acest lucru nu este adevărat”, a declarat Chirtoacă.

Edilul capitalei a fost reţinut la finele lunii mai de procurorii anticorupţie şi ofițerii Centrului Național Anticorupție, fiind bănuit de trafic de influenţă în dosarul parcărilor cu plată.