Circulația prin punctul de trecere „Palanca” va fi restricționata

Mijloacele de transport cu capacitatea de peste 3,5 tone și transportul de pasageri cu capacitatea ce depășește 22 de locuri vor avea de astăzi restricții de circulație prin punctul comun de trecere a frontierei „Palanca”, informează MOLDPRES.

Serviciul Vamal a precizat că restricțiile sînt aplicate în legătură cu desfășurarea lucrărilor de reconstrucție a punctului comun de trecere a frontierei „Palanca”.

Astfel, în perioada lucrărilor de reconstrucție, unitățile de transport din categoriile specificate vor fi redirecționate spre postul vamal „Tudora”.

Totodată, postul vamal „Palanca” va rămîne funcțional pentru celelalte tipuri de transport, care vor trece printr-un post vamal temporar.

Extinderea și modernizarea punctului de trecere „Palanca” este realizată în cadrul unui proiect finanțat de Uniunea Europeană, cofinanțat de Guvernul R. Moldova și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în țara noastră. Potrivit proiectului, lucrările urmează să fie finalizate pînă la sfîrșitul anului 2018.

Instituirea controlului comun în acest punct de trecere are drept scop fluidizarea traficului transfrontalier, precum și va asigura o transparență mai mare în procesul de efectuare a controalelor.