CNAIR ridică restricțiile de circulație pentru autovehiculele mari în șase județe din Transilvania și Moldova

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a ridicat duminică restricțiile de circulație impuse autovehiculelor cu o masă autorizată mai mare de 7,5 tone pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi din județele Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Suceava și Botoșani.

Potrivit unui comunicat al CNAIR remis AGERPRES, pentru celelalte județe în care sunt menținute codurile roșu și portocaliu de caniculă, restricțiile de circulație rămân valabile și sunt instituite în baza avertizărilor emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru această perioadă, în condițiile în care temperaturile maxime sunt cuprinse frecvent între 39 și 42 de grade Celsius.

„Menționăm că este posibil ca aceste restricții, în funcție de avertizările și prognozele emise de ANM., să fie menținute și pentru ziua de luni, 07.08.2017. Precizăm că în intervalul orar 20:00 — 12:00 nu sunt instituite restricții de tonaj în afara celor prevăzute de legislația în vigoare”, subliniază CNAIR.

Sunt exceptate de la aceste restricții, în baza prevederilor articolului 44 alin.2 al Ordonanței de Guvern nr.43/1997 privind regimul drumurilor, transporturile de persoane; transporturile animale vii și de produse perisabile de origine animala și vegetală; vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră; transporturi funerare; transporturi poștale; transporturi de echipamente de prim ajutor; transporturi pentru distribuire de carburanți; transporturi de mărfuri sub temperatura controlată; transporturi pentru tractări vehicule avariate; transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate; transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării; transporturi apă îmbuteliată; transporturi produse provenite din exploatări agricole; transporturi militare implicate în exerciții multinaționale.

Potrivit reprezentanților companiei, restricționarea circulației este necesară pentru protecția sectoarelor de drum asfaltat pe care, din cauza temperaturilor ridicate din timpul zilei, se produc deformări majore ireversibile cu pierderea stabilității îmbrăcăminții rutiere.