Oamenii de afaceri chinezi, invitaţi să se implice în construcţia autostrăzii Iaşi – Târgu Mureş

Președintele Consiliului Județean (CJ) Iaşi, Maricel Popa, și prefectul Marian Șerbescu au avut vineri, 11 august, la palatul Administrativ al judeţului, o întrevedere cu reprezentanții administrației publice din oraşul Sanmenxia (China). Potrivit Biroului de presă al CJ Iaşi, discuțiile au vizat colaborarea administrativă dintre cele două părți în domenii precum infrastructură rutieră, cultură, învăţământ universitar și comerţ, accentul fiind pus pe oportunităţile şi potenţialul de dezvoltare şi investiţii al judeţului Iaşi. Șeful delegației chineze, Sun Jiwei, viceprimarul oraşului Sanmenxia, .s-a arătat interesat de promovarea relaţiilor dintre cele două comunități arătând disponibilitatea de cooperare pe domeniile amintite. „Îmi place foarte mult Iașul. Este un oraș sigur, curat, liniștit. Apreciez deschiderea președintelui Consiliului Județean pentru încurajarea parteneriatelor între oamenii de afaceri din zonele pe care le reprezentăm”, a declarat Sun Jivei, la finalul întrevederii cu oficialităţile locale. La rândul său, preşedintele Consiliului Judetean Iaşi, Maricel Popa, a evidenţiat importanţa acestor întâlniri, care se pot concretiza prin proiecte comune între cele două părţi, şi a subliniat interesul administraţiei judeţene pentru susţinerea tuturor activităţilor convenite între cele două părţi. De asemenea, în cadrul întâlnirii s-a discutat şi despre încurajarea  companiilor chineze interesate să intre pe piața românească sau să își dezvolte afacerile aici. „Întrevederea a fost foarte constructivă. Îmi doresc mult ca în urma discuțiilor de astăzi să încheiem colaborări prin proiecte fezabile care să implice mediul de afaceri ieșean și pe cel din orașul Sanmenxia”, a afirmat Maricel Popa, președintele CJ Iaşi. Șeful județului a propus delegației chineze începerea procedurilor pentru realizarea înfrățirii dintre cele două comunități.  Viceprimarul orașului Sanmenxia a lansat, la rândul său, invitația ca în luna mai a anului viitor, o delegație formată din reprezentanți ai administrației județene, împreună cu oameni de afaceri din Iași, să participe la unul dintre târgurile de profil organizate în această regiune chineză. Domeniile vizate sunt industria farmaceutică, alimentară, textilă, precum și industria aurului. În Sanmenxia există un grup industrial care deține supremația în zona asiatică în ceea ce privește producția de aur. Președintele Consiliului Județean a mai propus delegației din China realizarea unui parteneriat public privat pentru construirea autostrăzii Iași-Tg. Mureș și a unei linii rapide de cale ferată între Iași și București. În cadrul întâlnirii, cele două părți au pus accent și pe învățământul superior și s-a stabilit încheierea unor parteneriate între universitățile din cele două regiuni. În cadrul acestora studenții ieșeni și cei chinezi vor putea participa la schimburi de experiență. Sanmenxia este un oraș-district din provincia Henan, situat în zona centrală a Chinei, cu o suprafață de 10.475 km² și o populație de circa 2,2 milioane de locuitori. (Edmond Macri)