Majorarea cu 15% a salariului de bază pentru personalul din penitenciare se va face printr-o ordonanţă de urgenţă

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor a convenit cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, ca majorarea salariului de bază cu 15% să se facă printr-o ordonanţă de urgenţă a Guvernului, care să fie finalizată săptămâna viitoare şi care ar putea fi aplicată de la 1 octombrie, a declarat pentru Radio România Actualităţi (RRA) liderul sindical Sorin Dumitru. El a mai spus că la discuţiile de astăzi s-a stabilit ca până la sfârşitul lunii septembrie să fie pregătit un memorandum privind suplimentarea cu minimum o mie de posturi în sistemul penitenciar. S-a mai ajuns la un acord pentru modificarea denumirii instituţiei, astfel încât aceşti salariaţi să nu mai fie funcţionari publici cu statut special, ci să facă parte din poliţia penitenciară.