Cod galben de vânt puternic în şapte judeţe din ţară

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis marţi dimineaţa atenţionări nowcasting Cod galben de vânt puternic pentru șapte județe, valabile până la ora 16:00. Potrivit meteorologilor, în judeţele Brăila şi Ialomiţa se vor semnala intensificări ale vântului cu viteze ce local vor depăşi la rafală 55-60 km/h.
De asemenea, în judeţele Vrancea (zona joasă), Iaşi, Botoşani (localităţile Dărăbani, Ştefăneşti, Adăşeni, Albeşti, Avrameni, Blândeşti, Călăraşi, Conceşti, Coţuşca, Dângeni, Dobârceni, Drăguşeni, Durneşti, Gorbăneşti, Hăneşti, Havârna, Hlipiceni, Lunca, Manoleasa, Mihălăşeni, Mileanca, Mitoc, Păltiniş, Rădăuţi-Prut, Ripiceni, Româneşti, Santa Mare, Saveni, Ştiubieni, Suliţa, Todireni, Truşeşti, Ungureni, Viişoara, Vlăsineşti), Vaslui şi Galaţi vântul va atinge şi depăşi la rafală 55-60 km/h, izolat 70 km/h.  Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.