Casa Regală: Regele Mihai – stare de sănătate fragilă, dar echilibrată și o stare de spirit bună

Regele Mihai este într-o stare de sănătate fragilă, dar echilibrată și într-o stare de spirit bună, informează site-ul romaniaregala.ro.

„Astăzi, Alteța Sa Regală Principesa Elena încheie o vizită de câteva zile în Elveția, unde a stat alături de tatăl său, Majestatea Sa Regele Mihai, la reședința privată. (…) Regele este într-o stare de sănătate fragilă, dar echilibrată. Majestatea Sa este într-o stare de spirit bună”, informează sursa citată.

Regele Mihai se află, în continuare, „sub o atentă supraveghere a medicilor”.

„Majestatea Sa continuă să stea zilnic sub o atentă supraveghere a medicilor, a unui personal medical de diverse specialități, precum și în prezența unor devotați membri ai personalului Casei Majestății Sale, detașați în Elveția. La reședința privată continuă să fie zilnic două maici ortodoxe, detașate prin bunăvoința ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române”, mai informează romaniaregala.ro.

Regele Mihai a fost externat în martie 2016 dintr-o clinică din Lausanne, într-o stare generală stabilă, necesitând tratament și recuperare de lungă durată și atentă supraveghere. Potrivit Biroului de presă al Regelui Mihai I, diagnosticele puse de echipa medicală au fost carcinom epidermoid metastazant și leucemie cronică.

AGERPRES/