Ministrul Daea a cerut finalizarea, până la 1 octombrie, a controalelor de stabilire a pagubelor provocate de condițiile meteo

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a cerut sâmbătă, la Timișoara, finalizarea pe teren, până la data de 1 octombrie, a tuturor controalelor care stabilesc gradul de afectare a culturilor în urma condițiilor meteo atipice.

”Am discutat (cu reprezentanții fermierilor timișeni — n.r.) să intre dispozitivul juridic necesar, instituit legal de prefect, pentru a participa în comisii stabilite conform actelor normative, la determinarea producțiilor în câmp, la fiecare fermier, răspunzând cererii înaintate de ei, pentru a cunoaște exact care este gradul de afectare și apoi să prelucrăm informațiile pentru a veni cu ajutorul cuvenit pentru fermierii din Vest. Suntem în proces de evaluare (…). Să se facă dovada forței majore și să fie eligibili la culturile unde este sprijinul cuplat pentru a putea beneficia integral de el (…). Până la 1 octombrie să se termine controalele toate pe teren”, a arătat Daea.

El i-a informat pe fermierii timișeni, cu care s-a întâlnit la Muzeul Satului Bănățean, că a luat măsura de a informa Comisia Europeană despre situația deosebită din România și, în mod deosebit, din partea de Vest, transmițând că este necesară o decizie a CE, astfel încât avansul pentru subvenții din toamnă să fie mai mare — 70%, iar acestea să fie distribuite fermierilor din 16 octombrie.

”Guvernul Tudose, prin schița noastră de buget care se discută în aceste zile, a alocat integral pentru agricultură suma pentru avansul care va începe din 16 octombrie, de 1 miliard de euro”, a subliniat ministrul Agriculturii.

Totodată, Petre Daea a reamintit că anul acesta s-au înregistrat producții record (10 milioane de tone la grâu și triticale — n.r.), precizând că România are capacitatea de a depozita aceste cantități.

”Marii fermieri au spații de depozitare. România are o capacitate de depozitare de 24 de milioane de tone. Peste tot se află câte un siloz, pentru că fermierii știu de când s-au apucat de această activitate că piața este dificil de stăpânit, iar pentru a aplatiza oscilațiile prețului de pe piață și-au construit cu forțe proprii sau prin PNDL, bani comunitari sau de la bugetul de stat”, a afirmat ministrul Daea.