(Din volumul de poezii aflat în pregătire ”Despre moarte, cu dragoste”)

 

După linia torsului am descoperit lumea

Te-ai întors cu spatele la mine

lăsând linia torsului

să-mi cutreiere imaginația

cum altădată diligențele aduceau

în orașele de lemn

Ispita și Moartea

la pachet.

 

Priveam

în prelungirea coapselor tale

linia orizontului sub care

se ascundea ”viitorul sună bine”

ceea ce înseamnă că  viața

mie destinată

ocupa un alt ocean dezmembrat

de valuri și de naufragii…

 

Revenind la tine…

plaja era pustie

fără nisip

fără țipenie de om

doar tu așteptai întoarcerea mea

împletindu-ți părul

cu cele două țărmuri

încropind o altă linie a orizontului

de sub care așteptai să răsar

asemenea Soarelui

sau a catargului corăbiei

întoarsă acasă

după ce am descoperit lumea

urmând să mă descopăr pe mine

ținându-mă

după de linia torsului tău.

 

Descompunerea morții

 

M oarte

Mo arte

Moa rte

Moar te

Moart e

Moarte

 

Descompunem

Trupul

Morții

In nomine

Patris

et fillii

et Spiritus Sancti

 

Răscolit

întunericul

în lumina

adusă pe jos

de credința curată

a iubirii

În numele Tatălui,

şi al Fiului,

şi al Sfântului Duh.

Amin!

 

Amanții Morții

 

Dacă nu ne-am naște,

nu am muri!

 

Dacă nu am mai muri

ne-am mai naște?

 

Bucuria ne reanște

Suferința ne omoară

sau

poate invers!

 

Vom trăi și vom vedea

dacă

vom mai trăi și vom mai vedea

sau

cine știe…

oricum vom muri

împăcați sau răzvrătiți

 

Moartea

nu ne va uita în viață

pe nici unul

Mai devreme

sau mai târziu

Tot ne va lua de amanți!

 

Am învățat să mor

 

Prin preajma suferinței

dă târcoale Moartea

ca un șacal lihnit

de resturile prăzii

Să-ajungă să-și primească

neîmpărțită partea

iar restul să rămână predestinat zăpezii

 

am învățat să mor

pe când nu mai credeam

că astfel de finaluri

se țin minte

căci am văzut morți fără de morminte

căderile de frunze

tăcerile-ngropate în cuvinte

 

nu am știut

că plec încet din mine

și intru-n moartea

ce mă venerează

docilă și tăcută ca o slugă

o văd apoi

cu coasa cum lucrează.

 

Repetiție sine die

 

De la naștere am început să simțim

chemarea din lumea cealaltă.

Fără ca să-mi dau seama că mor

puțin câte puțin

m-am trezit deodată cu preotul

la sfânta împărtășanie

iar doctorul avea să constate

că sunt un mort sănătos

sau un mort bolnav, găunos.

 

În timp ce nemișcatul din mine

”o făcea pe-a mortul”

nu îmi rămânea altceva de făcut

decât să învăț să mor

nefiind  în stare

să învăț să mă nasc din nou

cum se ia de la capăt ziua de mâine

o nouă sticlă de vin

o nouă bucată de pâine

în rest

aceleași vești de la părinți

prieteni, trecuți de mult

în lumea celor sfinți

sau a celor păcătoși

căci au fost obligați să treacă prin viață

mai simpli și mai rufoși.

 

ADI CRISTI