Generalul Victor Gaiciuc a fost propus de către șeful statului la funcția de ministru al Apărării

Generalul Victor Gaiciuc a fost propus de către șeful statului la funcția de ministru al Apărării. Anunţul a fost făcut astăzi de Igor Dodon în cadrul unei conferințe de presă, informează MOLDPRES.

Președintele statului a specificat că a expediat Prim-ministrului o scrisoare în care îl anunță că nu va susține candidatura lui Eugen Sturza la funcţia de ministru al Apărării. „Nu voi accepta în această funcție o persoană care nu este profesionistă și asupra căreia planează suspiciuni de încălcare a legislației privind salarizarea din surse externe. Numirea lui Sturza ar însemna un pas spre lichidarea Ministerului Apărării. Reconfirm că nu voi susține această candidatură chiar dacă va fi înaintată în mod repetat”, a spus Dodon.

Totodată, șeful statului a specificat că a recomandat Premierului să-l propună pe generalul Victor Gaiciuc la conducerea Ministerului Apărării. „Domnul Gaiciuc este o persoană competentă și un profesionist demn să stea la conducerea acestui minister, care va fi capabil să realizeze schimbări pozitive în acest domeniu”, a menționat Igor Dodon.

Victor Gaiciuc a ocupat funcția de ministru al Apărării în Guvernul Vasile Tarlev. Acesta a fost Ambasador al Republicii Moldova în Regatul Belgiei și reprezentant al țării noastre la NATO. De asemenea, în decembrie 2005, a ocupat prin cumul, și funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Regatul Țărilor de Jos, cu reședința la Bruxelles.

Partidul Democrat din Moldova (PDM) a anunțat ieri că Eugen Sturza este desemnat de formațiune pentru funcţia de ministru al Apărării. Preşedintele democraţilor, Vlad Plahotniuc, a specificat că Sturza este singura candidatură a partidului şi în cazul în care va fi respinsă de Preşedintele R. Moldova, Igor Dodon, PDM îl va propune repetat.