Arad: Acoperișuri smulse, copaci doborâți și drumuri blocate în urma furtunii

O furtună violentă s-a abătut, duminică după-masă, asupra județului și municipiului Arad, producând importante pagube, după ce rafalele de vânt au smuls acoperișuri și au prăbușit mai mulți arbori, fiind blocată și circulația rutieră pe unele artere rutiere.

‘În circa 40 de minute, rafalele puternice de vânt au reușit să smulgă acoperișul de tablă de pe un imobil aflat pe Calea Timișorii, în centrul cartierului Aradul Nou, în apropierea noului sediu al FDGR Arad, inaugurat duminică la orele amiezii. Traficul rutier a fost blocat în zonă până când mai mulți bărbați au reușit să tragă tabla și să degajeze carosabilul’, a declarat maior George Pleșca, purtător de cuvânt al ISU Arad.

De asemenea, în apropierea stadionului UTA, un copac foarte înalt a căzut de-a curmezișul șoselei, însă din fericire nu se afla nimeni în zonă.

În cartierul Gai, o salcie de circa 15 ani a fost smulsă din pământ cu tot cu rădăcini, iar în zona Stației CFR Arad un semafor a fost luat de vânt fiind aruncat pe carosabil.

În aproape toate cartierele din municipiul reședință de județ, vântul puternic a smuls țigla de pe acoperișurile de case și blocuri, bucățile fiind proiectate pe mai multe autovehicule parcate în apropierea acestora, acestea fiind avariate.

‘Și în județ au fost afectate de furtună mai multe localități, între care Sâmbăteni, Păuliș, Lipova, Sântana, Moneasa. De asemenea, pe drumul județean DJ 709 Arad—Șiria au căzut mai mulți copaci pe partea carosabilă, circulația auto fiind blocată. O situație similară a fost semnalată și pe drumul național DN 69 Arad — Timișoara. În toate zonele afectate se intervine pentru îndepărtarea copacilor de pe carosabil în vederea normalizării situației’, a detaliat maior George Pleșca.

Pe de altă parte, acesta a precizat că se lucrează în tot județul pentru evaluarea efectelor furtunii de duminică.

‘Problema este însă aceea că această evaluare se desfășoară cu greutate, întrucât conexiunile cu subunitățile ISU din județ nu funcționează normal, fiind afectate de furtună’, a mai adăugat purtătorul de cuvânt al ISU Arad.