”Oedipe” de Enescu în versiune concertantă – sâmbătă, la Royal Festival Hall; Jurowski – la pupitrul London Philharmonic Orchestra

Opera „Oedipe”, capodopera lui George Enescu, revine la Londra, în 23 septembrie, în versiunea de concert, prezentată de London Philharmonic Orchestra la Royal Festival Hall, sub bagheta lui Vladimir Jurowski, unul dintre cei mai importanți dirijori ai momentului și director artistic al Festivalului „George Enescu”, anunță ICR, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Din distribuție fac parte nume importante ale canto-ului românesc: Ruxandra Donose, Gabriela Iștoc, Marius Vlad Budoiu, dar și două coruri românești de renume: Corul Filarmonicii „George Enescu” și Corul de Copii Radio.

Evenimentul are loc la numai un an după producția de excepție de la Covent Garden, realizată tot cu sprijinul Institutului Cultural Român. „Oedipe”-ul concertistic este cel de-al doilea mare proiect enescian al London Philharmonic Orchestra sub conducerea lui Vladimir Jurowski, după premiera britanică a Simfoniei a III-a, prezentată în aceeași Royal Festival Hall, cu un deosebit succes, în februarie 2015.

Varianta concertantă a operei „Oedipe” a fost prezentată de maestrul Vladimir Jurowski, pe 2 septembrie, la Sala Mare a Palatului din București, în deschiderea Festivalului „George Enescu”, alături de London Philharmonic Orchestra și de Corul Filarmonicii ”George Enescu” și Corul de Copii Radio.

Ca o prefață a evenimentului de la Royal Festival Hall, ICR Londra găzduiește, joi seară, la sediul din 1 Belgrave Square, o seară de muzică și dialog, avându-l ca protagonist pe maestrul Jurowski. Alături de tânăra soprană Gabriela Iștoc, titulara rolului Antigona în producția de la Royal Festival Hall, care va cânta câteva piese enesciene, dirijorul va vorbi, printre altele, despre relația sa cu muzica lui Enescu, despre descoperirea marilor partituri enesciene și despre viziunea sa asupra capodoperei Oedipe și, desigur, despre experiența sa de director artistic al Festivalului Enescu, precizează ICR.

La sediul ICR Londra, seara fi deschisă de către ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Dan Mihalache. Directorul executiv și artistic al London Philharmonic Orchestra, Timothy Walker, va susține, la rândul său, o scurtă intervenție, iar gazda evenimentului va fi directorul ICR Londra, Dorian Branea.

Ambele evenimente se vor desfășura în prezența președintelui ICR, Liliana Țuroiu, care va rosti câte un cuvânt introductiv.

„Pe lângă participarea la cele două evenimente muzicale organizate cu sprijinul ICR, Liliana Țuroiu va avea o serie de întâlniri cu lideri ai diplomației culturale britanice, ai mediului universitar și ai industriilor creative, în care va discuta oportunitățile de colaborare bilaterală în contextul marilor proiecte strategice pe care Institutul le va realiza cu ocazia celebrării Centenarului și în următorii ani”, precizează ICR.

Președintele ICR are programate întâlniri cu președintele British Council, Sir Ciarán Devane, cu directoarea generală pentru Uniunea Europeană a British Council, Rebecca Walton, cu decanul London Fashion College și membru în British Fashion Council, Frances Corner, organizatorul British Fashion Week, cu șefa Departamentului de Cooperare Internațională din cadrul Creative Industries Federation, Elisa Easton, și cu Martin Sheehan, director executiv al Portland Communications, care realizează, anual, cea mai influentă și pertinentă estimare a puterii de atracție (soft power) a țărilor lumii.

AGERPRES